Multe carti, unele cu pretentii de "manuale", care contin sfaturi pentru investitori, sunt pline de elemente de analiza tehnica, de algoritmi complicati si de formule matematice.

Acestea vor sa induca ideea ca plasamentele la bursa ar fi un soi de stiinta ezoterica, rezervata unor "iluminati" si pentru care este nevoie de parcurgerea unor adevarate trasee initiatice.

Bineinteles, acest gen de abordare este de natura sa-i sperie si sa-i indeparteze pe cei care ar dori sa-si fructifice economiile pe piata de capital.

Mai mult, cei care oricum erau convinsi ca bursa este doar un cazino masluit, la care castiga doar o elita restransa ce manipuleaza cotatiie in interes propriu si dupa bunul plac, isi vor intari aceasta convingere.

Exista insa si carti pe aceasta tema care vorbesc despre bursa si despre investitii ca despre niste lucruri omenesti, mundane.

In care ni se spune ca, desi poti sesiza trenduri si evolutii coordonate, piata este in buna masura imprevizibila. Si ca cel mai important lucru nu este sa aplici niste pretinse formule corecte care ti-ar garanta profitul, ci sa nu faci prostii prea mari si sa nu te lasi manipulat, inclusiv de propriile porniri de baza – lacomia si frica.

O astfel de carte este "Minighid de comportament investitional. Cum sa nu-ti fii cel mai mare dusman" de James Montier, aparuta la editura Publica, cu sprijinul Erste Asset Management.

Autorul a ocupat pozitia de director de strategie globala la Groupe Societe Generale.

Unul dintre capitolele cartii poarta titlul extrem de sugestiv "Chiar credem ca putem prezice ceva?!".

James Montier este genul de om care nu se fereste de cuvinte, deci sa-l lasam sa vorbeasca:

"Se pot aduce atat de multe dovezi in sprijinul ideii ca previzionarea este o fudulie prosteasca incat ar fi nevoie de multe minighiduri ca sa le prezentam pe toate. Vom incepe de la varf, cu economistii.

Serios, cei trei soareci orbi din poveste ar avea mai multa credibilitate decat ei in a vedea ce se va intampla la nivel macro! Spre exemplu, consensul economistilor n-a reusit sa prevada absolut nici un din ultimele patru recesiuni (nici macar dupa ce incepusera deja...)".

Un alt capitol important al cartii este cel intitulat "Trebuie sa stii cand sa le pui cruce". Pe scurt, ideea este ca, oricat de neplacut ar fi (iar neplacerea de a pierde este semnificativ mai mare decat placerea de a castiga), trebuie sa stii sa pierzi si cand sa te opresti, respectiv cand sa-ti vinzi actiunile.

Pentru ca, se pare, spune autorul, investitorilor le este extrem de dificil sa-si admita infrangerile, ceea ce nu face decat sa le adanceasca pierderile, pe masura ce tot amana momentul lichidarii portofoliului pierzator.

"Una dintre cele mai comune motivatii pentru pastrarea unei actiuni este credinta ca aceasta va face un salt inapoi la profitabilitate, la un moment dat.

Aceasta credinta ar putea avea la radacina oricare dintr-o serie intreaga de posibile defectiuni psihologice, incepand cu hiperoptimismul si excesul de incredere si terminand cu subiectivismul in propria favoare".

Mai mult, autorul relateaza un experiment in care s-a testat, pe un esantion de investitori, daca acestia aveau dreptate dat sa parieze pe redresarea actiunilor perdante la care se incapatanau sa nu renunte.

Rezultatul? "Titlurile profitabile care ajungeau sa fie vandute le depaseau in performanta pe cele perdante care continuau sa ramana in portofoliu, in medie, cu 3-4 procente in fiecare an".

• Cum evaluezi o companie?

  < Prev
• De ce era dobanda de politica monetara efectiva in perioada interbelica?

  Next >