Uniunea Europeana si-a facut un adevarat titlu de glorie din lupta impotriva fumatului, pana s-a ajuns la aberatia ca pe pachetele de tigari sa scrie ca gresesti daca le achizitionezi. Deci, s-a mers pana acolo incat reclama, care e sufletul comertului, sa transmita un mesaj masochist.

Si daca UE tot procedeaza astfel poate ca e “politically correct” ca si fumatorii sa demonstreze, precum comunitatea gay. Fumatul e pe cale de a fi interzis in totalitate in spatiile publice, pe cand respectivii minoritari se pot intalni nestingheriti in parcuri. De ce un viciu este discriminat, iar altul incurajat?

Pentru ca politicienii nu viciile vor sa le combata, ci sa castige cat mai mult de pe urma lor. De aceea pun in prim plan tigarile si benzina, fiindca se servesc de taxarea la sursa si de faptul ca aceste marfuri au lanturile cu cea mai buna logistica in distributie,

Probabil ca data viitoare cand se va scumpi benzina o sa vedeti ca va fi tratata precum tutunul. In apropierea pompelor vor aparea afise imense pe care va scrie: “Benzina omoara, mergi cu bicicleta!”.

E clar ca traim in plin suprarealism economic cu dobanzi negative si antreprenori, cum sunt cei care vand tigari si benzina, transformati in agenti fiscali. Fiindca cea mai mare parte din pretul tutunului si al carburantilor se face venit la stat. Cu alte cuvinte, s-a mers pana acolo incat managerii satisfac mai degraba interesele politice, decat pe cele ale propriilor actionari.

Nu exista niciun dubiu ca parcurgem o perioada in care irationalul e “trendy”, dar haideti sa vedem cum ar trebui sa arate normalitatea, iar pentru asta e bine sa apelam la ratiunea lui Ludwig von Mises si la cartea “Economia in 7 lectii”.

Potrivit acestuia in sistemul capitalist, patronii sunt, in ultima instanta, consumatorii. Nu statul este suveran, ci populatia. Si dovada suveranitatii consumatorilor este ca ei au dreptul de a fi nesabuiti.

Acesta este privilegiul suveranului. El are dreptul de a comite greseli, nimeni nu-l poate impiedica, dar trebuie sa plateasca, desigur, pentru ele. Afirmand suprematia consumatorului, sau suveranitatea sa, nu inseamna ca el nu face greseli, ca ar fi un om care stie intotdeauna ce este mai bine pentru el. Consumatorii cumpara sau consuma, adesea, lucruri pe care nu s-ar cadea sa le cumpere sau sa le consume.

Insa ideea ca ar exista o forma de guvernare capitalista, capabila de a-i impiedica pe oameni sa-si provoace ei insisi neplaceri, contro­landu-le consumul, este falsa. Guvernul imaginat ca autoritate pater­na, ca tutore universal, este ideea celor ce favorizeaza socialismul.

In Statele Unite, de pilda, guvernul a incercat sa interzica achizitia si vanzarea bauturilor alcoolice. Este adevarat ca multi oameni consumau whiskey in exces si ca e posibil sa-si fi provocat astfel neplaceri.

O parte dintre state se opun chiar si fuma­tului. Exista, sigur, multi oameni care fumeaza excesiv si o fac in ciuda faptului ca ar fi mai bine pentru ei sa nu fumeze.

Sa admitem ca a-i impiedica sa-si provoace singuri neplaceri consumand alcool, sau fumand in exces, ar fi benefic. Dar indata ce am admis asta, altii vor spune: Oare corpul este totul? Oare nu e mintea umana cu mult mai importanta? Oare nu-i mintea adevarata inzestrare a omului, adevarata calitate umana?

Acordand guvernului dreptul de a controla ce consuma corpul uman, de a sta­bili daca cineva are sau nu dreptul sa fumeze si daca are sau nu drep­tul sa bea, nu mai putem replica nimic celor ce spun: „Mai impor­tante decat corpul sunt mintea si sufletul, si omul isi provoaca siesi mult mai mult rau uitandu-se la emisiuni tv proaste. De aceea, este datoria guvernului de a impiedica populatia sa comita aceste greseli”.

Odata ce am admis ca este datoria guvernului sa ne controleze consumul de alcool si tutun, ce mai putem replica acelora care afirma ca su­pravegherea cartilor si ideilor este cu mult mai importanta?

Libertatea inseamna, de fapt, libertatea de a gresi. Este posibil ca felul in care concetatenii nostri isi cheltuiesc banii si isi traiesc vietile sa ne para aspru criticabil. Putem fi incredintati ca ceea ce fac ei este absolut nesocotit si rau, dar, intr-o societate libera, exista multe cai pe care oamenii isi pot raspandi opiniile despre felul in care concetatenii lor ar trebui sa-si modifice stilul de viata.

Se pot scrie carti si articole, se pot tine discursuri; doritorii pot chiar predica la coltul strazii. Dar ei nu trebuie sa impuna suprave­gherea politieneasca altor oameni pentru a-i impiedica sa faca anu­mite lucruri, numai pentru ca ei insisi nu doresc sa lase acestor alti oameni libertatea de a le face. Asta este diferenta dintre sclavie si libertate. Sclavul este tinut sa faca ceea ce ii ordona superiorul, pe cand cetateanul liber – si aceasta este semnificatia libertatii – este in masura sa-si aleaga propriul mod de viata.

Se poate, desigur, abuza de sistemul acesta capitalist si se abuzeaza de catre unii. Este posibil, desigur, sa se comita fapte care nu s-ar cuveni. Insa, daca aceste lucruri se bucura de aprobarea majoritatii, nemultumitul dispune oricand de o cale pentru a incerca sa modifice opinia concetatenilor sai. El poate incerca sa-i convinga, dar nu poate incerca sa-i forteze cu ajutorul puterii, al puterii politienesti guvernamentale.

Intr-o economie de piata, fiecare om, servindu-si concetatenii, se serveste pe sine insusi. La aceasta se refereau autorii liberali din se­colul al XVIII-lea, vorbind despre armonia intereselor corect intelese ale tuturor grupurilor si ale tuturor indivizilor. Si exact aceasta doctrina a armoniei intereselor este cea care a suscitat opozitia socialistilor. Ei vorbeau despre un „conflict ireconciliabil de interese” intre diverse grupuri.

Dar chiar daca Marx – in primul capitol al Manifestului Comunist, pamfletul cu care si-a inaugurat miscarea sa socialista – pretindea ca exista intre clase un conflict ireconciliabil, el nu-si putea ilustra teza decat cu exemple din societati precapitaliste.

In Evul Mediu o familie putea fi aristocrata si putea detine averi importante, putea fi o familie de duci, conti, marchizi sau baroni vreme de sute de ani, independent de calitatile, talentele, caracterul sau morala sa.

Insa in conditiile capitaliste moderne exista ceea ce sociologii au numit „mobilitate sociala”. Principiul activ al acestei mobilitati, dupa sociologul si economistul italian Vilfredo Pareto este circulatia elitelor. E vorba de faptul ca intotdeauna exista in varful scarii sociale persoane care sunt bogate si importante din punct de vedere politic, dar aceste per­soane – aceste elite – sunt mereu altele.

Deci, cine se nastea sclav in perioada medievala nu putea scapa de acest statut si se gasea intr-un conflict ireconciliabil cu stapanul sau, ceea ce a fost speculat de Marx si pus la baza miscarii socialiste. Numai ca intr-o societate capitalista, exista o continua mobilitate – saracii se imbogatesc, iar descendentii celor bogati isi pierd averile si devin saraci.

Din pacate, capitalismul zis si economie de piata e pe cale sa fie distrus. Sub pretextul combaterii fumatului se „respecta” ceea ce a predicat Karl Marx: "Exista o singura modalitate de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe si iar taxe"

• Suspiciuni rezonabile

  < Prev
• Cum a ajuns progresul telecomunicatiilor sa submineze comunicarea

  Next >