Supraîndatorarea populației e “trădată” de nivelul creditelor neperformante

Am scris recent că numerarul în circulație crește pentru că populația e supraîndatorată, dar fără să explic suficient de ce trebuie pus prefixul “supra” înainte de îndatorare și care e legătura cu cash-ul.

Sigur că o cantitate atât de mare de bani în circulație, și în creștere rapidă, poate vădi virarea economiei în sfera neînregistrată, în ciuda controlalelor fără precedent ale ANAF Antifraudă și a măsurilor administrative de limitare a numerarului.

Dar nu pe această linie vreau neapărat să mă concentrez, ci să atrag atenția că supraîndatorarea constituie un lucru evident, trădat de nivelul mare al creditelor neperformante. Iar când discut de neperformanță nu fac deosebirea între finanțările acordate persoanelor fizice și cele atribuite companiilor.

Pentru că, în definitiv, și într-un caz, și în celălalt, tot cererea insolvabilă a dus la neperformanță. Adică, fie că oamenii au observat pe cont propriu că sunt faliți și nu mai au cum să înapoieze banii băncii, fie că unor firme nu le-a permis piața și nivelul consumului să vândă și au intrat în insolvență, e cam același lucru.

Ceea ce pot spune însă răspicat este că mi-am făcut datoria și i-am avertizat din timp pe bancheri. La începutul anului 2008, de pildă, l-am întrebat pe unul dintre ei, figură importantă, dacă nu i se pare că sunt suprafinanțate retailul și piața imobiliară. Știți ce mi-a răspuns? Că „în Ungaria și Cehia,de exemplu, creditele imobiliare și ipotecare au ajuns la circa 12% din PIB, iar în România se găsesc la numai 3% din PIB, ceea că arată că există încă foarte mult potențial de creștere” și că “în București se înregistrează un deficit de peste 50.000 de unități locative”.

Dar bineînețeles că nu m-a convins ce mi-a zis și am continuat să-l întreb ce viitor crede că au piețele de retail-banking având în vedere că românii au printre cele mai reduse salarii din regiune și o populație activă care va continua să scadă în următorii 10-20 de ani.

Mi-a spus: „Totul pornește de la statistici. Bineînțeles că românii au printre cele mai reduse salarii din regiune...dar n-ar mai veni nici o bancă, nu s-ar mai deschide nici o sucursală dacă n-ar crede în creșterea semnificativă a retailului.Venirea băncilor se bazează pe faptul că România este o țară cu populație mare; chiar dacă are o populație în descreștere, mulți dintre cei care pleacă să lucreze în străinătate trimit bani în țară pentru a cumpăra locuințe.N-ar exista nici o logică ca la noi să fie alți indicatori pe termen mediu și lung în ceea ce privește creditele față de alte țări din regiune sau din Europa Occidentală. Retailul va crește în permanență. Sigur că ritmul de creștere va încetini, însă creșterea va continua până se va apropia de indicatorii din alte țări”.

Din câte se vede întreaga discuție s-a bazat pe faptul că “așa-i în întreaga Uniune Europeană”, nu cât își permit să împrumute românii, până când au înregistrat una dintre cele mai mari rate ale neperformanței din UE.

Și voi relua întregul periplu logic. Dacă primele bănci din România au ajuns să aibă neperformant un credit din trei, indiferent ce au făcut apoi cu ele, asta arată că ne confruntăm cu supraîndatorarea. Cererea există, dar nu-i solvabilă. Și a devenit și mai redusă după ce bugetarilor, care au avut întregul salariu în cartea de muncă, și au fost considerați clienți “siguri” de către bănci, li s-au tăiat lefurile.

Iar această cerere, ce nu se mai poate adresa sistemului bancar, poate să vireze către economia subterană, pentru ca oamenii să poată subzista. Unde, în loc să apeleze la instrumentele bancare, fac plăți cu numerar.

Când nu migrează “la negru”, consumul se reduce, și această situație nu e în măsură să fie gestionată de politica monetară, deoarece nivelul creditelor neperformate din bănci e foarte mare.

Cu alte cuvinte, politica monetară nu deține resurse cu care să scutească la plată împrumuturile. Spațiu pentru majorarea cererii poate fi creat, eventual, prin intermediul politicii fiscale, mai ales că impozitele, contribuţiile, cotizaţiile şi taxele s-au mărit în cheltuielile totale ale menajelor la 18,6% în primul trimestru din 2015, de la 16,7% în trimestrul corespunzător din 2014.

Încercarea de a compensa cu paliative monetare tăierea salariilor și majorarea taxelor arată falimentul unui pseudomodel de gândire, care a avut ca scop, corupția și furtul organizat.

Ca să detaliez, deși nivelul de trai nu pemitea, s-au redus remunerațiile și s-a mărit povara fiscală. Iar puterea de cumpărare lipsă a fost substituită pe puterea de cheltuire mărită cu bani luați pe datorie. Mai departe, cu resursele ce s-au luat ori nu s-au mai dat de la buget s-au cumpărat bunuri publice ce au costat de 4-5 mai mult decât ar fi trebuit. Și debitele s-au dovedit a fi neperformante, în cele din urmă. Deoarece cererea a existat, indubital, dar era insolvabilă din cauză “umflării” facturii populației cu taxe și alte cheltuieli

Ca să conchid, populația a ajuns supraîndatorată din cauza corupției de la nivel central și local. Același motiv pentru care au avut de suferit și băncile. Felul în care această formulă economică a funcționat, devenind emblematică pentru acea perioadă, ne face - la o analiză mai atentă - să ne punem semne de întrebare asupra credibilității și expertizei celor ce au enunțat-o.