După ce România şi-a amintit că e un stat social şi a încercat să-şi manifeste solidaritatea cu dezvoltatorii imobiliari prin intermediul legii dării în plată, observăm că guvernul său sesizează un deficit de imigranţi sirieni şi nord-africani pe care vrea să-l corecteze pe baza parteneriatului strategic cu Germania.

Ca întotdeauna, statul român îşi asumă acest statut de membru al Uniunii Europene, ceea ce îi permite să fie vocal şi să ceară orice îi prisoseşte UE. E o lecţie de demnitate ce o dă tuturor ţărilor europene, care n-au înţeles ce să-şi dorească de la Uniune.

Una dintre ţările “recalcitrante” este Marea Britanie, care are ca punct comun cu România faptul că n-a adoptat euro, are monedă naţională. Ea sugerează că în momentul de faţă în UE, şi-ar face locul unele obiceiuri nedemocratice.  

Şi atunci, din punctul de vedere al exerciţiul democratic - fără a face paranteze şi referiri la ceea ce înseamnă democraţia europeană - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – partener NATO, ca şi Turcia, ce nu prea are şanse de integrare în UE din motive care ne scapă - ţine cont de interesul naţiunii şi supune referendumului apartenenţa la Uniunea Europeană. Fiindcă, Regatul Unit consideră că atunci când baţi palma cu cineva, pecetluieşti o înţelegere, care prevede că drepturile şi obligaţiile sunt clare pentru ambele părţi.

În fine, dacă un stat atât de primitiv ca Marea Britanie înţelege lucrurile atât de simplist, poate că România este în situaţia de a o învăţa cum să procedeze, pentru că referindu-ne, din nou, la democraţia europeană britanicii refuză să accepte modelul: “Jawohl! Aşa e în UE”. Dar dacă ar fi să privim spre democraţie, în general, nu spre felul cum o interpretează Germania, poate că românii ar trebui să fie cei care să înveţe de la englezi. 

• Și dacă tehnocrație înseamnă să te abții de la a guverna excesiv?

  < Prev
• Tehnocrații pot aduce capitalismul. Oare vor?

  Next >