Eu, Robotul Contribuabil

Am scris de curând un articol de opinie în care remarcam că roboții băncilor îți spun direct pe nume, spre deosebire de operatorii umani, ce se adresează cu domnule/doamnă, ceea ce arată că roboții n-au maniere. Le lipsesc cei 7 ani de acasă.

Dar după ce am redactat acel material m-am gândit mai bine și am descoperit avantajele certe ale roboților, în comparație cu cele ale oamenilor.

Ei iarna nu trebuie să se încălzească cu energie subvenționată ce face obiectul conflictului Radet – Elcen. Pot locui în niște magazii, unii lângă ceilalți, mai mulți chiar decât chinezii ce închiriază apartamente în cartierele bucureștene Colentina sau Pantelimon. Și, de asemenea, nici nu se înghesuie în spitale, e suficient să vină mecanicul de întreținere cu șurubelnița pentru a-i trata ambulatoriu.

Însă, în ciuda acestor avantaje certe, există o problemă pe care n-a putut-o anticipa nici măcar genialul Stephen Hawking, când a precizat că miniaturizarea va mări puterea de calcul a roboţilor peste nivelul creierului uman, ceea ce îi va face pe oameni să-şi piardă locurile de muncă. Roboții nu plătesc impozite și nici nu-s membri de sindicat.

Asupra celei de a doua chestiuni o să mai reflectez, dar e clar că pentru ca previziunile lui Hawking să se îndeplinească, și roboții să-i poată înlocui pe oameni, nu e suficient să gândească mai rapid, ci să fie plătiți măcar cu salariul minim pe economie, pe care statul să-l tot majoreze apoi, ca să poată încasa impozite de la ei. Și în afara impozitului pe salariu, e musai ca roboții să achite CAS – 10,5%, CASS – 5,5% și șomaj – 0,5%.

Asta fiindcă actualul sistem de pensii de stat funcționează pe baza principiului pay as you go. Adică, generațiile active în prezent pe piața muncii plătesc, prin contribuțiile de asigurări sociale care le sunt virate la stat, pensiile celor retrași din activitate.

Iar când un robot înlocuiește un om e firesc să achite și CASS. Nu contează că el nu e consultat și depanat cu stetoscopul și ecograful medicului, ci cu șurubelnița maistrului, pentru că, dacă nu achită contribuția pentru sănătate, va fi inclus de secretarul de stat Biriș de la Finanțe în categoria “fantomelor” fiscale și o să i se ia CASS la salariul minim brut pe economie: 57 de lei pe lună.

Și militând pentru transparență în continuare, se poate observa că acești roboți au o voce împrumutată de la un om sau una generată electronic, care să semene cu cea umană. Iar aici apare întrebarea, în ce condiții  o voce similară cu cea a oamenilor - interpusă de o bancă în relația cu un client - poate fi asimilată cu o persoană cu rezidență fiscală în România? Păi, în definitiv, robotul se recomandă ca fiind o persoană. În măsura în care se adresează unui client român și contribuie la dezvoltarea afacerilor din România, ar trebui să aibă și rezidență, deoarece îndeplinește cam aceleași funcții cu cele ale unui rezident fiscal.

Ca să se înțeleagă mai bine, într-o economie, cum e cea românească, care și-a corelat cadrul legislativ cu cel comunitar, aplicarea salariul minim pentru munca prestată de roboți, însoțită de plata impozitului pe venit și a contribuțiilor aferente, precum și de taxe pe proprietate și de mediu, este compatibilă cu stadiul de dezvoltare al unei Uniuni Europene ce merge pe mâna economiei sociale de piață.

Ba mai mult, actualele probleme - extrem de spinoase - cu care se confruntă finanțele europene și-ar găsi rezolvarea cu ajutorul lărgirii bazei de impunere, ca urmare a taxării roboților. Ceea ce le-ar permite politicienilor să le dea cu tifla Casandrelor ce discută de posibilitatea reintrării în criză.

Și pentru că tot am discutat de lărgirea bazei de impozitare, dar și de taxele de mediu, acestea din urmă n-ar trebui să se rezume la noxele emise de motoarele mașinilor, ci să se extindă și la reclamele audiovizuale, la nivelul căror un cadru comunitar solidar are datoria să combată poluarea la care sunt supuși consumatorii europeni, prin intermediul impunerii unei taxe de stres.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review