Procurorii nu țin loc de antreprenori

Le e mai bine popoarelor din Africa și Asia după primăvara arabă? Dar presei româneşti după eliminarea mogulilor? Simt prosperitatea negrii din Zimbabwe și din Africa de Sud după renunțarea la apartheid? Păi, dacă națiunile sau categoriile exemplificate nu se bucură de o soartă mai bună înseamnă că trebuie să readucem în discuție spusele lui Gustave Le Bon.

Ajutate sau nu din afară, mulțimile acţionează precum microbii asupra cadavrelor.Când edificiul unei civilizaţii e putred, ele conduc la năruirea lui. Astfel au dispărut dictatorii, mogulii ori cei care practicau segregația rasială. Problema e însă că civilizațiile sunt create și îndrumate de o mică elită intelectuală, niciodată de către mase, ce au o forţă exclusiv distructivă, subliniază Le Bon. Iar arabii, negrii sau ziariștii n-o duc mai bine, fiindcă, după ce masele au demolat, elitele fie n-au existat, fie n-au fost lăsate de junte să reconstruiască.

Ele trebuiau să pună la punct un set de principii, care, urmărite transparent, i-ar fi permis societății să ajungă la stabilitate. Dar, fără ca elitele intelectuale să fie propulsate în prim plan, oamenii s-au apucat să emigreze spre societăți și zone stabile.

Așa au făcut românii. Mulțimea a dărâmat, elita n-a adus stabilitatea, şi aşa cum emigrează acum arabii spre Europa, la fel au făcut-o înaintea lor ardelenii ce au plecat în Statele Unite la începutul secolului XX în căutarea unei societăți robuste. După înlăturarea lui Ceaușescu, românii au migrat în străinătate sau la Bucureşti, şi în împrejurimile sale (populaţia din fosta comună Voluntari a crescut cu 43% în 10 ani) pentru a obţine stabilitate şi a beneficia de infrastructură superioară. Ca să conchidem, totul se reduce la o chestiune de educație, ce constituie apanajul elitelor. Masele doar distrug!

Și totuși discuția de până acum e destul de generalistă. Haideți s-o adaptăm mai bine la realitatea românească, unde DNA se luptă cu corupția. Dar, asta, din păcate, fără să se schimbe legislația făcută cu dedicație. Care nu încurajează bunăstarea, ci doar conservă o anumită formă de putere.

Sigur că-i putem blama pe Năstase, Voiculescu sau Patriciu, dar dacă ne uităm în momentul de față la eșicherul politic, “curățat” de astfel de figuri, observăm o mare criză de idei. Nimeni nu e în stare să pună la punct o abordare coerentă pe termen mai lung, ci se operează numai cu scenarii de avarie.

Iar acest mod de administrare, fără orizont, provoacă schisme sociale. Stare la care s-a ajuns - reiterez - pentru că nu s-a schimbat legislația, dar s-a cedat puterea unei anumite pături, care se ocupă de pedepsirea neregulilor anterioare.

Și de ce nu se modifică legislația? Fiindcă asta le permite procurorilor și magistraților să dețină discreționar puterea, chiar dacă o fac într-un mod steril, care nu permite să se creeze nimic, ci doar să se distrugă. Practic, sistemul socio-economic se zbate, în prezent, între dorința unei schimbări reale la nivelul populației și incapacitatea conducătorilor de a converge spre acest scop din punct de vedere instituțional.

Și dacă acum asistăm la o alocare mai proastă a resurselor decât pe vremea blamaților politicieni corupți și a mogulilor, o astfel de stare ar fi tolerabilă numai în situația în care se întrevede un orizont. În caz contrar, ea rămâne doar blamabilă.

Cu alte cuvinte, observăm din nou că după ce am demolat n-am pus nimic în loc, ba chiar e mai rău ca înainte, deoarece lipsesc perspectivele. Conducătorii orbecăie. Iar în condițiile actuale, în care nu ne e permis să ne gândim vreo secundă la “beneficiile” unei dictaturi, singura soluție ce respectă normele europene, și îmbină aspectele democrației cu conducerea unitară, ar fi regalitatea.