Dacă a doua greşeală n-o îndreaptă pe prima, poate că mai e nevoie de încă una

Motto

Politica este arta de a căuta necazurile, de a le găsi peste tot, a pune un diagnostic greşit şi a aplica remediile necorespunzătoare.

Groucho Marx

Analiştii au tot dreptul să observe că, până în 2005, românii n-au avut libertatea de a lua credite, iar acum, acest bun câștigat poate fi din nou pierdut, dacă se înăspresc condiţiile de creditare ca reacţie la legea dării în plată.

Da, dar când băncile se apucă să reia acest mesaj, spunând că îşi fac datoria şi că speră că majoritatea se va trezi şi se va întreba de ce nu are acces la credit, de ce cresc ratele, nu prea e acelaşi lucru.

E deosebirea între a constata un posibil efect şi o reacţie in corpore, de pe o poziţie de forţă, ceea ce poate naşte bănuiala că băncile s-au organizat, au vorbit una cu cealaltă şi reacţionează precum un cartel.

Ceea ce se plasează contra principiului “Clientul nostru stăpânul nostru” şi are posibilitatea să aducă deservicii acţionarilor, taman când aceştia doreau să-şi consolideze poziţia din România la nivelul instituţiilor de credit ai căror reprezentanţi s-au apucat să deschidă, cu întârziere, gura.

Aşadar, când băncile sugerează milităreşte vedeţi ce e pe cale să vi se întâmple şi e numai vina voastră, din ecuaţie lipseşte ceva important. Economia de piaţă şi noţiunea de client văzută prin prisma acesteia, în contextul în care lui nu i se poate dicta nimic, ci dimpotrivă trebuie curtat. Dacă se întâmplă astfel nu e nicio diferenţă între bănci şi furnizorii de gaze, care cresc preţul, când pe piaţa internaţională scade.

În plus, mai există o categorie de care nu se vorbeşte mai deloc, cei ce pun la dispoziţia băncilor resursele pe care intermediarul financiar le plasează debitorului. E vorba de deponent! Şi acesta are deja nemulţumirile sale în situaţia în care comisioanele de administrare pe care le achită sunt mai mari decât dobânzile pe care le primeşte. El chiar poate să abandoneze banca dacă observă că ea nu face faţă tradingului de încredere în care e angrenată. Dacă bancherii dau dovadă de incapacitatea de a se apropia de client şi continuă să se răstească la el, cei care economisesc pot să plece, ceea ce nu e bine în plin proces de tranziţie a creditării din valută în lei.

Băncile continuă să se plaseze, arogant, mai presus de clientela lor şi de relaţiile de piaţă şi atunci îmi e greu să nu-mi amintesc că bancherii îi acuză pe români că sunt lipsiţi de cultură financiară, dar fără să le pună suficientă marfă în galantar, ca să aibă de unde să-şi aleagă. Ceea ce mă face să-mi pun problema că dacă românii n-ar avea o cultură economică precară, ci una robustă, ar discuta între ei steril, despre ceea ce nu există.

Şi ne mai putem aduce aminte de vremurile în care deşi oferta bancară eram cam la fel de săracă destinaţiile unde erau trimişi românii, prin tragere la sorţi, erau diferite. Ceea ce deosebea băncile din România era că unele ofereau excursii la Viena, Paris şi Bangkok, altele în Mauritius, Dubai şi Bali.

Lăsând exemplele la o parte, căci tabloul mare contează, dacă ne uităm spre bănci, produsele pe care le pun te tejghea, şi care toate pleacă din spot, nu prea sunt diferite. În schimb, ele derulează campanii scumpe de promovare, în speranţa că-şi consolidează identitatea de brand. Discursul de marketing a înlocuit cu totul consistenţa produselor. Practic, consumatorii n-au o libertate reală de alegere şi când se apucă să ridice ochii şi să deschidă gura li se zice fie că-s inculţi financiar, fie că dacă nu le convine cum sunt trataţi, de alt tratament oricum nu vor beneficia, atât poate managementul care una-două le spune dacă nu vă place ce vă oferim nu vă mai dăm deloc.

Sigur că această poziţie de forţă, care n-are nici cea mai mică legătură cu ceea ce se numeşte negoţ, se explică prin faptul că se ajunge ca atât marketingul corporatist, cât și cel politic să profite de tarele democrației și să lucreze cu majorități. Ce poți să faci când vrei un produs mai bun (din discurs rezultă că așa e), dar când îl achiziționezi vezi că-i prost și n-ai de unde să faci rost de altul bun? În această situație, soluția e să nu-l mai cumperi deloc, ca să nu-i acorzi „recunoașterea” de marfă.

Atât marketingul corporatist, cât și politicul n-ar trebui să lucreze cu majorități simple, ci cu utilitatea marginală. Fiindcă popoarele sunt compuse din individualități, nu din soldați încolonați, ce formează armate.

Iar aici mai trebuie reamintită o întrebare: Faţă de cine sunt bancherii loiali, faţă de aceia care i-au angajat şi cu care au semnat un contract ori faţă de cei care le spun să poprească conturile şi să se supună reglementărilor? După care urmează cea se a doua: În măsura în care vorbim de lipsă de transparenţă, poate aceasta să genereze risc sistemic?

Bineînţeles că e foarte greu de răspuns la acest ultimul punct, mai ales că aceste lucruri nu figurează pe agenda actuală a presei şi niciun analist nu a emis vreo părere, care să ajungă să fie dezbătută de ziare şi de televiziuni. Singurul care a pus degetul pe rană e preşedintele României, care a invitat la o mai mare transparentizare a societăţii româneşti.

Iată de unde poate fi apucată problema, care nu permite dezvoltarea României. E foarte simplu. Trebuie să gândim în termeni capitalişti, punând în prim plan acţionarii, eficienţa, competitivitatea şi pieţele.