După ce legea dării în plată a devenit din socială economică, ca să nu mai există dubii că acționează retroactiv (http://bloguluibalan.ro/index.php/opinii/626-daca-darea-in-plata-nu-i-o-lege-sociala-inseamna-ca-actioneaza-retroactiv), a început să se vehiculeze ideea că actul normativ nu e nici social, nici economic, ci că ar avea rolul să întărească puterea de negociere cu băncile.

Dar acest enunț ar trebui rapid dezavuat de reprezentanții instituțiilor financiare, fiindcă dacă un debitor se duce la un bancher și-i zice ce-mi dai ca să nu-ți dau imobilul în plată, o astfel de poziție aduce a șantaj.

Adică, dacă un debitor merge la bancă și îi spune că ea și-a făcut niște calcule privind profitul pe care îl va realiza, și acum, cu această lege, ce acționează retroactiv, are toate șansele să i se încurce socotelile, nu mai bine renegociază clauzele contractuale, instituția financiară ar trebui să aibă o poziție foarte clară, dictată de existența legii. Ai dat imobilul în plată, nu mai avem ce discuta. Esența legii rezidă în faptul că odată ce ai luat decizia să-i pui băncii casa în brațe nu mai ai ce negocia.

Ca să explic mai în detaliu, darea în plată e o forțare, o încălcare a înțelegerii bancă - debitor cu legea în mână. Promotorii actului normativ nu pot să nu țină cont de asta și să susțină că ușurează negocierea.

Și cu siguranță că ceea spun nu constituie o noutate pentru bancheri, întrebarea este de ce inițiatorii și susținătorii legii, în deplină cunoștință de cauză, induc opinii greșite?

Fiindcă încearcă să creeze presiune prin toate mijloacele. Asistăm la un exercițiu de marketing ce are ca obiect o prezentare eronată a relației dintre bancă și debitor pe baza căreia se încearcă obținerea de capital politic. 

• De ce avem nevoie de bănci?

  < Prev
• Clientela politică dă prima în plată

  Next >