Luările de poziţie privind riscul sistemic se încearcă a fi într-un fel întoarse şi acreditată ideea că numirea în conducerea unor instituţii publice a unor persoane pe baza algoritmului politic reprezintă, de fapt, principalul risc. Ceea ce poate fi, într-adevăr, o problemă.

Dar, în cazul băncii centrale, există o persoană a cărei prezenţă în conducere datează înaintea desemnărilor pe seama algoritmului. Iar atât timp cât aceasta e cea care denunţă riscul sistemic pe care-l provoacă o anumită lege, e absolut iraţional s-o amesteci cu cele pe care le-a promovat algoritmul politic şi care au ajuns să ocupe funcţii ulterior celui ce lansează avertismentul.

Mai bine s-ar recunoaşte că cei ce nu-şi găsesc reprezentarea prin algoritm fac tot nişte declaraţii politice, pe care le îmbracă în haine economice, ca să le asigure legitimitatea.

Elucubraţiile în ceea ce priveşte funcţionarea băncilor islamice şi încercarea de aplicare retroactivă în România fac ca buna credinţă a iniţiatorilor şi susţinătorilor legii dării în plată să fie pusă sub semnul întrebării dintr-un motiv foarte simplu. România e stat membru UE, cu un sistem bancar convergent, iar la baza regulilor enunţate la modul ezoteric şi tendenţios, care doresc să impună opiniei publice credinţa că principiul ce ar trebui să ghideze sistemul bancar e darea în plată, stau alte interese. Un astfel de comentariu pare că vine dintr-o altă lume, ce urmează alte elemente fundamentale decât cele ce călăuzesc România pe calea integrării europene.

Aristotel spunea că unul dintre neajunsurile democraţiei este că cine e egal dintr-un anumit punct de vedere e egal din toate punctele, ceea ce le conferă tuturor aceleaşi drepturi. În acest fel se asigură accesul lipsei de educaţie şi ipocriziei la influenţarea deciziilor. 

• Ne alegem candidații sau ne sunt impuși de instituțiile de forță?

  < Prev
• Statul antisocial

  Next >