De ce se opune statul să obţină industria un avantaj comparativ pe baza gazului ieftin din import?

Portalul energy-center.ro îl intervievează pe directorul general Romgaz, Virgil Metea, care îşi dă seama că nu poate contrazice flagrant realitatea ce relevă că preţul liberalizat al gazelor, din afară, ar fi mai redus decât preţul administrat al gazelor din producţia internă, dacă i s-ar permite populaţiei să-l consume, şi atunci aduce în discuţie, cu abilitate, faptul că ar exista nişte bariere legale pentru o liberalizare în avans a preţului gazelor destinate consumului casnic. El atrage, de asemenea, atenţia că gazul intern de pe piaţa liberă este suprataxat, în timp ce acela din import, nu.

Ceea ce merită remarcat este faptul că dacă eşti independent energetic nu înseamnă că nu poţi importa. N-ai avea la fel de multe taxe la produsul din afară, însă i-ai face pe consumatorii industriali, deja liberalizaţi, să obţină un avantaj comparativ. Deficitul balanţei comerciale ar creşte pe seama importurile, dar gazul încorporat în mărfuri ar mări valoarea adăugată, volumul de taxe încasate şi PIB-ul. Ar fi un beneficiu mai mare dacă ar fi folosit gaz din import la utilizatorii deja liberalizaţi, unde nu există problemele legale de la nivelul celor casnici.

Aşadar, e greu de înţeles de ce nu li se permite companiilor industriale să le fie furnizate gaze ieftine din import ca să-şi majoreze competitivitatea, mai ales dacă ne gândim că, în anul 2000, guvernul Isărescu a instituit un regim fiscal care i-a ajutat pe exportatori să fie mai competitivi. Legislaţia din momentul de faţă permite fără nicio problemă importul, care ar face să stea mai bine în costuri companiile. Iar din punctul de vedere al relansării economice, ar fi preferabilă şi liberalizarea consumului casnic. Fiindcă producţia şi rezervele de gaze acoperă acum consumul industrial şi casnic, iar cererea menajelor nu e de aşteptat să se mărească în această perioadă, ca urmare a faptului că populaţia e supraîndatorată. Ceea ce face să nu poată pune presiune nici pe producția de gaze, nici să inducă o bulă inflaţionistă.

Dacă ar avea loc o creştere de consum, acest lucru s-ar vedea strict la nivelul companiilor industriale, care adaugă mai multă valoare decât preţul gazelor inclus în mărfuri. Iată de ce n-ar fi nicio problemă, şi de ce industria ar trebui să beneficieze de gaze ieftine din import. Pentru că dacă ne uităm la Statele Unite, a căror politică ne ghidează, obserăm că în momentul de faţă îşi protejează cât pot resursele naturale şi realizează achiziţii din afară. În plus, e necesar ca principalii actori de pe piaţa de energie să se restructureze, motiv pentru care e nevoie să fie “expuşi” la competiţia externă.

Dacă însă aceste lucruri raţionale nu se întâmplă, se poate presupune că totul se învârte în jurul fiscalităţii şi a veniturilor pe care doreşte să le obţină statul de pe urma energiei. A faptului că nu înţelege că poate avea încasări mai mari administrând raţional secvenţa economică.

Reiterez, supraîndatorarea nu-i va permite populaţiei să pună prea curând presiune pe consumul de gaze. În schimb, companiile, pe baza accesului la resurse mai ieftine, pot sta mai bine în costuri şi să devină mai competitive. Altfel spus, s-ar conserva o resursă strategică, în paralel cu o creştere a profitabităţii unor companii. Şi, nu în ultimul rând, trebuie subliniat că la preţurile actuale se poate face foarte bine hedging.