Schimbarea de după alegerile din 2008, anunţată ca o modificare de paradigmă, a vrut să arate că are şi elemente care au ţinut de abordarea economică, deşi toate componentele de marketing şi strategie ce erau în poziţie de decizie la momentul respectiv au fost subsecvente modului de a gândire de până atunci.

În acest context, hotărârile luate pe toate palierele au reflectat apetitul pentru acumulări care să le depăşească pe cele ale adversarilor politici, dar şi precara expertiză tehnică a celor care îşi doreau acest lucru, în situaţia în care Europa se confrunta cu o criză economică.

Amintim că principala acţiune văzută atunci a fost îngheţarea capitalurilor de repatriat către băncile-mamă de către băncile româneşti, asociată cu decizia politică de a contracta împrumuturi printr-o înţelegere cu FMI, UE şi BM.

În continuarea respectivului acord, am asistat la apariţia unor entităţi, precum ANRP, menite să sifoneze lichiditatea ce rămăsese îngheţată, dar şi pe cea intrată sub formă de împrumut instituţional, şi care să permită, de fapt, politicului să îşi manifeste mai departe influenţa în mediul de afaceri în felul consacrat în ultimele două decenii.

Singura instituţie, care a gestionat activ această situaţie, în vederea asigurării stabilităţii în afara pacturilor politice, a fost banca centrală. Cea care a ajuns în momentul de faţă în secvenţa în care nu are o problemă în a funcţiona pe principii de piaţă. Spre deosebire de instiuţiile politizate, ce au participat activ la deciziile din perioada invocată şi care îşi păstrează acelaşi profil amatoricesc şi tendinţa de a acapara evoluţiile economice pentru a le face să conveargă spre interese personale şi de grup.

Aşadar, singura din mixul de instituţii ce a participat la acel efort şi a reuşit să gestioneze proactiv este banca centrală, în timp ce restul contextului instituţional nu reuşeşte să aibă o atitudine adecvată din punct de vedere economic, fiindcă interesele de grup şi lipsa expertizei nu permit acest lucru. Şi suntem departe de o reformă, deoarece cele care i se opun sunt instituţii ale statului “formatate” după modelul din ultimii zece ani.

Iar când cineva îşi pune problema robusteţii sistemului bancar, trebuie să înţeleagă că aceasta se datorează politicii monetare, şi nu a celei de personal, influenţate de politic. De aceea băncile şi sunt atacate din punct de vedere politic, nu al expertizei băncii centrale. Deci dacă sistemul bancar trece printr-o situaţie delicată în ceea ce priveşte imaginea, asta n-are legătură cu modul în care a dimensionat banca centrală politică monetară, ci a celorlalte elemente, ce ţin de selecţia cadrelor.   

• Darea în plată: nimeni nu minte, nimeni nu spune adevărul

  < Prev
• Tehnocraţie sau democraţie?

  Next >