La prezentarea ultimului raport asupra inflaţiei, pe 10 mai, guvernatorul Băncii Naţionale a spus că el crede că board-ul băncii centrale va merge pe experienţa Băncii Centrale Europene (BCE) şi va discuta despre posibilitatea publicării, la un număr de zile, a unui “rezumat al discuţiilor” şedinţelor sale.
Reamintesc acest episod pentru că publicarea minutelor şedinţelor Consiliulului de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) reprezintă un instrument important din punctul de vedere al modului în care se iau hotărârile de către CA al BNR.
Chiar dacă se merge pe modelul BCE, fără a fi nominalizate intervenţiile sau voturile, ideile exprimate arată felul în care decurge discuţia. Şi dacă opiniile enunţate au legătură cu tema în dezbatere.
Un astfel de exerciţiu, în direcţia “unei transparenţe mai mari”, după cum s-a exprimat Mugur Isărescu, e menit să prezinte publicului problemele care-i preocupă pe decidenţii băncii centrale şi este relevant pentru modul în care se iau hotărârile în CA.
Redau integral poziţia guvernatorului în această problematică: “Acest Consiliu (de Administraţie – n.r.) cred că va discuta despre posibilitatea să mergem pe experienţa BCE să publicăm, la un număr de zile, un rezumat al discuţiilor care, de altminteri, este în Raportul asupra inflaţiei. Să mergem în aceeaşi direcţie a unei transparenţe mai mari”.
Cu precizarea că oricum banca centrală este cu un pas înainte. Nici guvernul nu publică rezumatul discuţiilor din şedinţele sale sau din cadrul negocierilor cu FMI, deşi ar trebui s-o facă. De fapt, nici nu-şi pune problema.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest