Întrebare: De ce s-a produs schisma?

Când se întâmplă ceva precum Brexitul, atât Uniunea Europeană cât şi Marea Britanie ar trebui să se întrebe de ce s-a produs. Din câte se observă însă, UE, al cărei aparat de propagandă i-a avertizat pe britanici că o să le pară rău pentru ceea ce au făcut, nu pare curioasă să ştie care-i cauza. În acest caz, măcar Regatul Unit, ce a preferat să nu recurgă la ameninţări, ar trebui să identifice motivul “divorţului”.

Se spune că au votat pentru “remain” tinerii şi mediul financiar, iar pentru “leave” cei mai în vârstă. Ar exista explicaţii legate de această atitudine. Industria financiară pare să fi fost în ultima vreme dependentă mai mult de birocraţia europeană decât de relaţiile de piaţă. Tineretul, căruia i s-a sugerat că nu e performant, are şi el nevoie de sistemul de socializare al UE. La nivelul său, şomajul e mult mai mare decât în cazul celorlalte grupe de vârstă, şi cum cunoştintele dobândite pe băncile şcolii nu prea îl ajută pe tânărul absolvent, 40% dintre tineri sunt angaţi în UE în domenii ce nu necesită un mare grad de specializare: retail şi hoteluri – restaurante. Spre deosebire de cei mai în etate, care funcţionează în condiţii de piaţă, ce definesc principii din ce în ce mai greu de suportat de birocraţi şi corporaţii, precum “sunt prea sărac să-mi cumpăr un lucru ieftin” sau “clientul nostru, stăpânul nostru”, şi cărora patronii preferă să le majoreze salariile, pentru a le cere o productivitate mai mare, în loc să angajeze tineri slab calificaţi.

Şi totuşi, pare într-un fel discriminatorie această împărţire între tineri, care au votat pentru rămânerea în UE, şi cei mai în vârstă, ce s-au împotrivit. Avem două categorii, “leave” şi “remain”, la nivelul cărora trebuie elaborat un studiu, cu 10 criterii, pe baza cărora să se explice de ce optează supuşii reginei pentru o anumită decizie. Şi, reiterez, respectivul studiu pare că e posibil de realizat doar la nivelul britanicilor, deoarece ei funcţionează potrivit bancului: pisicile pleacă de acasă fiindcă nu li se dă atenţie, câinii pentru că nu-s hrăniţi, femeile deoarece nu sunt satisfăcute, iar bărbaţii pentru că sunt nişte porci. Spre deosebire de UE, care le pune rapid britanicilor eticheta că-s nişte porci, uitând de înclinaţia sa pentru moravurile uşoare.

Revenind însă la sondaj, criteriile şi ordinea acestora ar putea pune alături disfuncţionalităţile în relaţia cu UE şi avantajele de a rămâne în acest club. Ar releva în ce parte se găseşte maturitatea decizională. Pentru cine vrea să afle adevărul aceasta este o cale.

În fine, dacă ar fi fost englezii liderii UE, în locul nemţilor, în mod cert deciziile nu ar fi fost tributare unei civilizaţii, ce a pornit două mari războie fără a fi în măsură să câştige vreunul, ci uneia, care, după ce a provocat conflicte armate în care a ieşit victorioasă, şi-a făcut adepţi printre învinşi. Iar propagandiştii Uniunii Europene, când ameninţă Marea Britanie că o să-i pară rău, nu uită să amintească faptul că aceasta părăseşte a doua putere economică a lumii, după Statele Unite ale Americii. Deşi nici Regatul Unit nu e Bulgaria sau România. Dacă luăm în calcul PIB-urile ţărilor din Commonwealth-ul britanic, se poate observa că acestea sunt apropiate de cele ale statelor UE din Europa continentală.

Dar apropo de faptul că Regatul Unit şi-a făcut aderenţi dintre cei învinşi, Gustave Le Bon scria într-o carte din 1920 - Psihologia timpurilor noi - că foarte puţini oameni înţeleg că educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenţei. Şi preciza că dacă şaizeci de mii de englezi ţin sub control trei sute de milioane de hinduşi, la fel de inteligenţi ca şi ei, asta se întâmplă datorită caracterului britanicilor. Iar dacă spaniolii nu au adus decât anarhie în America de Sud, acest lucru s-a produs din cauza defectelor lor de caracter. Şi una e America Latină unde absenţa moralităţii depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi mai rău în Europa, după cum remarcă Le Bon, şi alta-i America de Nord, unde cetăţenii SUA au înţeles că trebuie să acţioneze asupra caracterului. Aceste popoare vor rămâne superioare - crede Le Bon - fie şi numai pentru acest fapt în faţa altor popoare în care educaţia nu se adresează decât inteligenţelor, nu şi caracterelor.