În discursul liberal s-a strecurat ideea ca instituţiile şi autorităţile publice să fie obligate să nu-şi mai ţină disponibilităţile la băncile comerciale, ci la Trezoreria Statului. Asta pentru că statul se împrumută apoi de la bănci, iar acestea îi oferă, contra unor dobânzi, banii proveniţi de la instituţii şi autorităţi.
Ceea ce nu trebuie, însă, scăpat din vedere este că, în economiile de piaţă, actorii economici îşi aleg banca cu care lucrează din considerente ce ţin de pachetul oferit, adică în funcţie de dobânzi, comisioane, facilităţi etc.
Dacă aceste lucruri se neglijează înseamnă că statul doreşte doar să se consolideze în lichidităţi, fără a-l interesa ca instituţiile să funcţioneze în condiţii de eficienţă.
Iar această “somaţie”, potrivit căreia instituţiile şi autorităţile ar face bine să meargă cu banii la Trezorerie, vine să arate că România nu poate să atingă în lupta anticorupţie performanţa dorită, să recupereze prejudiciile, şi atunci se pune pe tapet ideea de a se încerca să se limiteze dimensiunile corupţiei în care statul este captiv.
Cu alte cuvinte, afirmaţia că instituţiile publice e necesar să-şi mute disponibilităţile din bănci la Trezorerie pune sub semnul întrebării eficacitatea DNA şi a procesului de reformare a statului, în sensul în care organul care combate corupţia se plânge de lipsa de cooperare a serviciilor de informaţii. Şi în măsura în care serviciile nu colaborează cu DNA - după cum reclamă organul - e nevoie de o consolidare care să nu ţină cont de costuri.
Întrebarea care rămâne, de fapt, este dacă DNA poate să arate prin performanţa recuperării prejudiciilor că România este altceva decât un stat social, aşa cum sugerează că ar trebui să fie discursul liberal.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest