Dacă vrei să stimulezi dezvoltarea piețelor financiare nu le taxezi

Banca centrală a decis păstrarea dobânzii cheie la 2,5%, în jurul inflației de bază, nu să o urce la 4% unde a ajuns indicele general. O astfel de atitudine poate fi considerată ca fiind rațională. Dobânzile interne să rămână în zona core inflation, sau chiar sub, având în vedere şi incidenţa noilor norme de creditare. Asta fiindcă economia reală se confruntă cu probleme de productivitate şi nişte dobânzi mai mari reprezintă un factor suplimentar de stres. Cam aşa a procedat Polonia. A ţinut dobânzile pe loc şi a reglat productivitatea din deprecierea zlotului.

Așadar, inflația nu este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar, din moment ce banii din QE au băltit în bănci fără să reușească să o provoace. Inflația este o măsură a lipsei de eficiență în alocarea resurselor materiale, de muncă sau manageriale. Ea se exprimă, bineînțeles, „standardizat”, prin intermediul banilor, dar ei sunt puși în sistem pentru ca acesta să nu se blocheze și nu reușesc să umble la cauză, care-i de cele mai multe ori structurală. E simplist să pretinzi că dacă măreşti dobânzile sau reprimi cererea agregată, după cum susţine monetarismul, vei reuşi să soluţionezi chestiunea inflaţiei. La noi, de pildă, ani în şir fiscalitatea a crescut cu procente importante, până când impozitele şi contribuţiile sociale au ajuns să reprezinte o treime din cheltuielile totale ale românilor, sunt duble faţă de acelea cu mâncarea, iar costurile salariaților cu taxele constituie 43% din totalul cheltuielilor, triplu față de cât plătesc pentru alimente.Ce relevanţă poate avea jumătate de procent de dobândă de politică monetară, pe lângă cât de mare e influenţa impozitelor?

Și pentru că inflația n-are neapărat legătură cu excesul de bani de pe piață, ci mai ales cu efectul Balassa- Samuelson, sub incidența căruia intră mărirea salariilor din zona non-tradable a administrației publice locale avem o problemă de productivitate când discutăm de respectivul efect, care cu ajutorul instrumentarului de bancă centrală se soluționează mai degrabă prin intermediul cursului de schimb decât a dobânzii.

Dar pentru că tot am pomenit de impunerile Fiscului, la o remunerarea actuală a economisirilor acesta mai mult se complică taxând dobânzile. Îi chinuiește degeaba pe contabili și pe proprii funcționari.

Sigur că nu e singura aberație care există în Codul Fiscal, pentru că e impozitată, în continuare, și creșterea de preț a activelor pe bursă. O măsură care are rolul de a drena lichiditatea de pe o piață cu linii de bănci segregate!

Dacă vrei să stimulezi dezvoltarea piețelor financiare, nu te apuci să le taxezi. Iar dacă statul taxează aprecierea acțiunilor, de ce nu dă bani de la buget când prețul lor se reduce?!

În fine, reamintesc că România a avut mereu o rată a economisirii scăzută și a fost constrânsă să importe resurse de la străini ca să poată acorda credite. În aceste condiții este logic să stimuleze piața de capital, nu s-o reprime.

Dacă însă statul român taxează capitalul e ca și cum și-ar dori să nu se formeze și să nu se acorde credite. O astfel de fiscalitate interzice, practic, acumularea de capital și intrarea lui în economie.

Se va spune că în multe locuri din Europa există acest fel de taxe și de ce ar trebui să fim scutiți noi, care suntem membri UE? Pentru că neamțul dă 300 de euro lunar pe mâncare, la fel ca românul, și restul de venit disponibil îi oferă suficient spațiu ca să poată economisi/investi. Altfel spus, taxarea nu-l deranjează prea mult.

Pe când românii, care cheltuiesc tot 300 de euro pe lună pentru alimente sunt constrânși să cumpere din economia subterană ca să poată trăi. După care, puținul pe care ei încearcă să-l pună deoparte mai este și taxat, ca să-și ia definitiv gândul de la economisire.

E limpede că România a rămas un stat cu reflexe socialiste. În primul rând în loc să-și stimuleze cetățenii să dețină proprietăți, îi descurajează, taxându-i fără măcar să le acorde deductibilități, precum fac alte țări europene.

După care, ca să demonstreze că nu i se potrivește calificativul de economie de piață, nu se sfiește să încalce un contract impozitând pensiile.

În cazul celor mai mulți salariați, deveniți ulterior pensionari, nu exista regula de a li se taxa această formă de economisire când o vor utiliza. Regulile jocului s-au schimbat, din nou, în timpul jocului...

Și bineînțeles că dacă se taxează economisirile forțate - pensiile - trebuie să se impoziteze și economiile obișnuite, pentru că și ele provin dintr-un venit deja taxat.

Cu riscul de a se micșora potențialul investițional autohton, ca apoi să se întrebe specialiștii pe la seminarii de ce nu avem companii care acționează regional.

România nu contează în Europa, fiindcă e taxat permanent potențialul de investire pentru a le fi oferite românilor bunuri publice care costă de 4-5 ori mai mult decât fac.