Am întrebat azi un prieten ecologist dacă nu i se pare discriminatoriu ca oamenii să umble îmbrăcați și animalele nu. Și i-am povestit că am văzut la televizor o maimuță îmbrăcată în constum care fuma și bea whisky și că îi stătea foarte bine.
Replica persoanei a constat în ceva ce nu poate fi reprodus pe facebook fără să îți fie suspendat contul și chiar nu înțeleg de ce. Nu e firesc să luptăm ca animalele să aibă aceleași drepturi precum oamenii, adică să se poată îmbrăca, să fumeze și să bea?
Şi pentru că tot discutăm de drepturilor animalelor cu apărătorii lor, dacă ar vrea să-şi facă treaba complet poate că ar trebui să le ofere dreptul la confesiune, pentru că le-ar face să se simtă mai sigure. Merită amintit că rezultate foarte bune a dat, de pildă, creştinarea triburilor de canibali.
Asta pe de o parte, pe de alta, inteligenţa artificială, deşi a evoluat foarte puternic în ultima perioadă, nu s-a atins deloc subiectul libertăţii confesionale. S-a abordat altă problematică, niciodată aceasta, care e un atribut al conştiinţei.
Având în vedere ceea ce se întâmplă la noi poate că ar fi momentul să dezbatem această tematică, dreptul la confesiune al animalelor şi libertatea religioasă la inteligenţa artificială. Discuţia ar pune în contrapartidă două chestiuni: foamea şi conştiinţa. Ce alegem?
Se vede, din păcate, că discuţia a intrat într-un registru prea sobru şi ar trebui să o ducem în sfera mondenă. După conversaţia agreabilă pe care am purtat-o astăzi nu pot să-mi stăpânesc curiozitatea dacă Andreea de la Vodafone este o tânără fără angajamente sau e măritată și are copii? Un astfel de mister mă așteptam să-mi fie risipit de publicaţiile de specialitate dacă tot spunea Jerry Seinfeld că oamenii care citesc tabloide merită să fie minţiţi. Dar, după ce le-am răsfoit, n-am găsit nimic despre ea, dar nici de Maria de la ING, Ana de la Raiffeisen sau Sofia de la Piraeus, deși toate-s vedete.
În ceea ce-o privește pe Livia de la Transilvania îmi e greu să dau curs zvonurilor că s-ar fi încurcat cu George de la BCR. Ea a fost implicată, e drept, în trecut, în mai multe relații care s-au sfârșit prin absorbția partenerului. Însă de mai mare interes decât istoricul de văduvă neagră este confesiunea lui George. A rămas el catolic, precum părinții săi maturi europeni, ori a ținut cont de vremurile patriotice pe care le trăim și s-a convertit la cultul național ortodox?
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest