Civilizaţiile sunt create şi îndrumate de o mică elită intelectuală, niciodată de mase, spune Gustave Le Bon în cartea sa „Psihologia mulțimilor”. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna o fază de dezordine.

Cu forța lor exclusiv distructivă, ele acţionează precum microbii asupra cadavrelor. Când edificiul unei civilizaţii e putred, masele conduc la năruirea lui.

Masele sunt incapabile să aibă alte opinii decât cele care le-au fost sugerate. Regulile decurgând din pura echitate teoretică nu ar putea să le dirijeze. Numai impresiile sădite în sufletul lor pot să le seducă.

De exemplu, dacă un legislator vrea să stabilească un nou impozit, ar trebui el să-l aleagă pe cel mai potrivit din punct de vedere teoretic? În niciun caz. Cel mai nepotrivit va putea să fie, practic, cel mai bun pentru mase, dacă este mascat şi, aparent cel mai puţin apăsător. Astfel, un impozit indirect, chiar exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase.

În anumite împrejurări date, şi doar în acele împrejurări, o mulţime de oameni posedă caracteristici noi, foarte diferite de cele ale fiecărui individ care intră în componenţa ei.

Personalitatea conştientă dispare, sentimentele şi ideile tuturor entităţilor sunt orientate în aceeaşi direcţie. Apare un spirit colectiv, tranzitoriu desigur, dar având particularităţi foarte precise. Colectivitatea devine o masă organizată sau psihologică. Ea formează un singur corp şi e supusă legii unităţii mintale a maselor.

Trăsătura cea mai izbitoare la o mulţime psihologică e aceea că, indiferent de indivizii care o compun, indiferent de asemănările sau deosebirile în felul lor de trai, în ocupaţiile, caracterele ori nivelul lor de inteligenţă, singurul fapt că oamenii sunt transformaţi într-o masă îi învesteşte cu un soi de suflet colectiv. Acesta îi face să simtă, să gândească şi să acţioneze într-un mod total diferit de cel în care ar simţi, ar gândi şi ar acţiona fiecare dintre indivizii care compun mulţimea, luaţi izolat.

Prin simplul fapt că aparţine gloatei, omul coboară mai multe trepte pe scara civilizaţiei. Singur, era poate un ins cultivat, în mulţime este un instinctual, deci un barbar. Are spontaneitatea, violența, ferocitatea, dar și entuziasmul şi eroismul fiinţelor primitive.

Îşi va reproşa poate, ulterior, uşurinţa cu care s-a lăsat impresionat de cuvinte și imagini.

• De ce e o problemă când suntem conduși de oameni de rând?

  < Prev
• Asigurări - un inventar al hazardului moral

  Next >