Tariful pe soare

Cred că e momentul să amintim de „Petiția producătorilor de lumânări”, scrisă de Frèdèric Bastiat în 1845.

În respectiva parabolă satirică, toți participanții la industria franceză de iluminat, “fabricanții de lumânări, lumânărele, lanterne, becuri, felinare de stradă, linguriţe de stins lumânări și stingătoare” precum și “producătorii de seu, ulei, rășină, alcool tot ce are legătură cu iluminatul” le cer deputaților francezi să uite de abundență și prețuri scăzută şi să elibereze piața luminii de concurența străină. Asta pentru că - afirmă lumânărarii - “suferim concurenţa ruinătoare a unui rival care aparent lucrează în condiţii atât de avantajoase faţă de cele ale noastre în privința producţiei de lumină, încât ne inundă piaţa internă cu imense cantităţi la un preţ incredibil de mic”. Acest rival, “nimeni altul decât soarele, duce un război atât de nemilos împotriva noastră încât suspectăm o înţelegere secretă cu perfidul Albion”, mai ales fiindcă "acordă acelei insule înfumurate un respect pe care noi nu-l primim.”

De aceea lumânărarii din petiția lui Bastiat pun presiune asupra parlamentarilor să introducă o lege prin care să impună închiderea “tuturor ferestrelor, lucarnelor, obloanelor, draperiilor și jaluzelelor - adică toate deschiderile, găurile și crăpăturile prin care lumina soarelui poate pătrunde în case” şi să nu-i abandoneze pe industriaşii cinstiţi "într-o luptă atât de inegală.”

Fabricanții de lumânări susțin că “dacă închideţi cât mai mult posibil accesul la lumina naturală, şi pe această cale creaţi o nevoie pentru cea artificială, ce industrie din Franţa nu va fi indirect încurajată? Dacă Franţa consumă mai mult seu vor fi mai multe vaci şi oi" şi consecinţa va fi că "vom vedea mai multe ferme, carne, lână, piele.”

Iar dacă Franţa consumă mai mult ulei, "vom vedea extinderi în cultivarea terenurilor cu mac, cu măsline şi cu rapiţă. Aceste plante bogate, dar secătuitoare pentru soluri vor intra în producţie la momentul potrivit, pentru a ne permite să folosim profitabil fertilitatea crescută pe care creşterea cornutelor o va aduce pământului.

Mlaştinile vor fi acoperite cu răşinoase. Numeroase roiuri de albine vor aduna din munţi tezaurele parfumate, care azi îşi izidesc aroma în aerul deşert, precum florile din care emană. Astfel, nu există o singură ramură a agriculturii care să nu beneficieze de-o însemnată extindere.”

Aceleaşi observaţii sunt valide şi-n cazul marinei comerciale, pentru că "mii de nave se vor ocupa cu vânatul balenelor, şi în scurtă vreme vom avea o flotă capabilă de-a susţine onoarea Franţei şi de a satisface aspiraţiile patriotice ale subscrişilor petiţionari, lumânărari şi alţii."

Petiționarii mai susțin că producătorii de corpuri de iluminat - sfeșnice, lămpi, candelabre - vor fi stimulați. Şi cei din minele de cărbune se vor bucura de salarii mai mari. De fapt, starea fiecărui cetățean al țării - de la cel mai bogat proprietar de mine de cărbune până la cel mai sărac vânzător de chibrituri - va fi îmbunătățită.

Cum rămâne însă cu consumatorul? Iată o întrebare, dar la care lumânărarii au răspuns: "Aţi pierdut dreptul de-a invoca interesele consumatorului. L-aţi sacrificat ori de câte ori interesele lui erau contrarii celor ale producătorilor. Aţi făcut asta pentru a încuraja industria şi pentru a creşte ocuparea forţei de muncă.

Când vi s-a spus ca au şi consumatorii un interes în libera intrare a fierului, cărbunelui, susanului, grâului şi textilelor aţi replicat că «Da, dar producătorul are un interes în excluderea lor». Foarte bine, sigur că dacă au consumatorii un interes în acceptarea liberă a luminii naturale au şi producătorii unul în interzicerea ei."

Dacă ne oferiţi "monopol pe producţia luminii în timpul zilei" - subliniază petiționari - "vom cumpăra mari cantităţi de seu, cărbune, ulei, răşină, ceară, alcool, argint, fier, bronz şi cristal pentru a ne alimenta industria. În plus, noi şi toţi numeroşii noştri furnizori, devenind bogaţi, vom consuma mult şi vom împărţi prosperitatea în toate direcţiile producţiei locale.

Dacă veţi spune că lumina soarelui e un dar fără preţ al naturii, şi că a refuza asemenea daruri ar însemna să refuzi bunăstarea însăşi, sub pretextul încurajării mijloacelor de-a o obţine, vă vom avertiza că această concluzie dă o lovitură mortală propriei voastre politici."

Munca şi natura colaborează în proporţii variate, depinzând de ţară şi climă, în producţia mărfurilor. Partea pe care-o oferă natura e întotdeauna gratis, dar "partea contribuită de munca omului constituie valoarea şi se plăteşte.

Dacă o portocală din Lisabona se vinde la jumătate din preţul unei portocale din Paris, e datorită căldurii naturale a soarelui, care face pentru prima gratuit ceea ce e nevoie a se compensa pentru a doua prin încălzire artificială, care bineînțeles că introduce un cost suplimentar. Dacă primim o portocală din Portugalia putem spune că ne este dată pe jumătate gratis, sau cu alte cuvinte la jumătatea preţului celor produse la Paris.

Şi-acum, în virtutea acestei semi-gratuităţi vă apucaţi s-o interziceţi. Întrebaţi: «Cum e posibil ca munca naţională (franceză) să facă faţă muncii străine dacă prima are de făcut toată munca, iar cea din urmă doar jumătate, soarele ocupându-se de restul?» Dar, dacă faptul că un produs e pe jumătate gratis vă este suficient pentru a-l exclude de pe piaţă, cum e posibil ca lumina soarelui, care-i cu totul gratis, să fie acceptată? Dacă aţi fi consistenţi, excluzând ceea ce-i pe jumătate gratis pentru că-i dăunător industriei locale, ar trebui să excludeţi atunci şi ceea ce-i cu totul gratis, cu şi mai multă îndreptăţire şi dublu zel.

Pentru a cita un alt exemplu: Când un produs - cărbune, fier, grâu sau textile - ne vine din străinătate, şi când îl putem cumpăra cu costuri mai mici decât dacă l-am produce noi singuri, diferenţa e un dar care ni se oferă. Dimensiunea acestuia e proporţională cu diferenţa de preţ. Poate fi un sfert, sau jumătate, sau trei sferturi din valoarea totală, dacă străinul ne cere doar trei sferturi, sau jumătate, sau un sfert din preţul comun. E întregul complet atunci când donorul - cum ar fi soarele - ne oferă bunul fără nici o contraprestaţie.”

Frèdèric Bastiat încheie astfel petiția producătorilor de lumânări: “Problema este, şi v-o expunem explicit, doriţi ca Franţa să beneficieze de consumul fără cost sau de aşa-zisele avantaje ale producţiei oneroase? Alegeţi una, dar păstraţi consecvenţa; pentru că atâta timp cât interziceţi, aşa cum o faceți astăzi cu cărbunele străin, fierul, grâul şi textilele în proporţie cu diferenţa de preţ, cât de inconsistent ar fi să acceptaţi lumina soarelui, al cărei cost este zero toată ziua!”.