Tariful pe soare

Frédéric Bastiat arată în eseul Petiţia Lumânărarilor - din 1845 - absurditatea teoriilor protecţioniste, în măsura în care producătorii de lumânări cer zidirea ferestrelor pentru a se proteja împotriva concurenţei neloiale a soarelui.

În respectiva parabolă satirică, toți participanții la industria franceză de iluminat, “fabricanții de lumânări, lumânărele, lanterne, becuri, felinare de stradă, linguriţe de stins lumânări și stingătoare” precum și “producătorii de seu, ulei, rășină, alcool, tot ce are legătură cu iluminatul” pretind deputaților francezi să uite de abundență și prețuri scăzute şi să elibereze piața luminii de concurența străină. Asta pentru că - afirmă lumânărarii - “suferim concurenţa ruinătoare a unui rival care aparent lucrează în condiţii atât de avantajoase faţă de cele ale noastre în privința producţiei de lumină, încât ne inundă piaţa internă cu imense cantităţi la un preţ incredibil de mic”. Acest adversar, “nimeni altul decât soarele, duce un război atât de nemilos împotriva noastră încât suspectăm o înţelegere secretă cu perfidul Albion”.

De aceea lumânărarii din petiția lui Bastiat solicită parlamentarilor o lege care să impună închiderea “tuturor ferestrelor, lucarnelor, obloanelor, draperiilor și jaluzelelor - adică toate deschiderile, găurile și crăpăturile prin care lumina soarelui poate pătrunde în case” şi să nu-i abandoneze pe industriaşii cinstiţi într-o luptă inegală.

Fabricanții de lumânări susțin că “dacă închideţi cât mai mult posibil accesul la lumina naturală" şi creaţi o nevoie pentru cea artificială, "ce industrie din Franţa nu va fi indirect încurajată?".Dacă Franţa consumă mai mult seu "vor fi mai multe vaci şi oi" şi consecinţa va fi că "vom vedea mai multe ferme, carne, lână, piele.”

Iar dacă Franţa consumă mai mult ulei, "vom vedea extinderi în cultivarea terenurilor cu mac, cu măsline şi cu rapiţă. Aceste plante bogate, dar secătuitoare pentru soluri vor intra în producţie la momentul potrivit, pentru a ne permite să folosim profitabil fertilitatea crescută pe care creşterea cornutelor o va aduce pământului".

Mlaştinile vor fi acoperite "cu răşinoase". Numeroase roiuri de albine "vor aduna din munţi tezaurele parfumate, care azi îşi risipesc aroma în aerul deşert". Astfel, nu va exista "o singură ramură a agriculturii care să nu beneficieze de-o însemnată extindere”.

Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în cazul marinei comerciale, pentru că "mii de nave se vor ocupa cu vânatul balenelor, şi în scurtă vreme vom avea o flotă capabilă de a susţine onoarea Franţei şi de a satisface aspiraţiile patriotice" ale petiţionarilor, "lumânărari şi alţii."

Ei mai consideră că producătorii de corpuri de iluminat - sfeșnice, lămpi, candelabre - vor fi stimulați. Şi cei care lucrează în minele de cărbune se vor bucura de salarii mai mari. De fapt, starea fiecărui cetățean al țării - de la cel mai bogat proprietar de mine de cărbune până la cel mai sărac vânzător de chibrituri - se va îmbunătăți.

Cum rămâne însă cu consumatorul? Nu este el aceeaşi persoană cu producătorul? Protecţia împotriva soarelui nu-l va face să suporte cheltuielile? Lumânărarii apreciază că, practica a arătat că interesele consumatorului au fost sacrificate ori de câte ori erau contrarii celor ale producătorilor, "pentru a încuraja industria" şi "a creşte ocuparea forţei de muncă".

Acest lucru trebuie să se producă şi în cazul luminii solare, pentru că "dacă ne oferiţi monopol pe producţia luminii în timpul zilei", vom cumpăra "mari cantităţi de seu, cărbune, ulei, răşină, ceară, alcool, argint, fier, bronz şi cristal pentru a ne alimenta industria".

"Dacă veţi spune că lumina soarelui e un dar fără preţ al naturii", şi că a-l refuza ar însemna să renunţi la bunăstare, sub pretextul încurajării mijloacelor de-a o obţine, "vă vom avertiza că această concluzie dă o lovitură mortală" politicii de până acum.

Munca şi natura colaborează în producţia mărfurilor variat, în funcţie de ţară şi de climă. Partea pe care-o oferă natura e întotdeauna gratis, dar nu şi "munca omului".

Aşadar, dacă o portocală se vinde la Lisabona la jumătate preţului de la Paris, asta se datorează căldurii soarelui, care face pentru prima gratuit ceea ce e nevoie a se compensa prin încălzire artificială pentru cea de a doua, ceea ce induce un cost suplimentar. "Dacă primim o portocală din Portugalia putem spune că ne e dată pe jumătate gratis" sau la jumătatea preţului celor produse în Franţa.

Cum e posibil ca munca naţională (franceză) să facă faţă muncii străine dacă prima are de făcut toată munca, iar cea din urmă doar jumătate, fiindcă soarele se ocupă de restul? Şi cum faptul că un produs e pe jumătate gratis "vă este suficient pentru a-l exclude de pe piaţă", dar lumina soarelui, cu gratuitate totală, e acceptată?

Pentru a cita un alt exemplu: "Când un produs - cărbune, fier, grâu sau textile - ne vine din străinătate, şi când îl putem cumpăra cu costuri mai mici decât dacă l-am produce noi singuri, diferenţa e un dar care ni se oferă. Dimensiunea lui e proporţională cu diferenţa de preţ. Poate fi un sfert, jumătate sau trei sferturi din valoarea totală", în funcţie de cât ne cere străinul în raport cu preţul pieţei interne. E întregul complet când soarele "ne oferă bunul fără nicio contraprestaţie.”

Frèdèric Bastiat își încheie eseul/fabula în acest fel: Atâta vreme cât interziceți cărbunele străin, fierul, grâul și textilele, în "proporţie cu diferenţa de preţ", cât de inconsecvent ar fi să o faceţi şi cu lumina soarelui, "al cărui preț este zero toată ziua?".

Și Friedrich Hayek are ceva de spus pe această temă. La o relatare a binecunoscutei fabule/parabole economice a lui Bastiat, Petiţia Lumânărarilor împotriva Concurenţei Soarelui, în care se cere ca ferestrele să fie interzise datorită beneficiilor pe care prosperitatea lumânărarilor ar conferi-o tuturor, el formulează următoarea notă: A se remarca că, potrivit lui Keynes - presupunând forţa de muncă subutilizată şi în acord cu teoria multiplicatorului - acest argument al lumânărarilor este literalmente şi în totalitate valid.