Puterea investițiilor. Cum a ajuns Africa să concureze marile rafinării occidentale

Mă uitam zilele astea pe raportările financiare ale marilor companii listate la Bursa din România și mi-a atras atenția faptul că marja de rafinare a celei mai importante companii petroliere românești, OMV Petrom, a scăzut cu peste o treime anul trecut, de la aproape 14 dolari/baril la puțin peste 9 dolari/baril. Mai mult, compania a dezvăluit că se așteaptă ca marja să se diminueze în continuare, și anul acesta, până undeva în intervalul 7-8 dolari/baril.

Marja de rafinare este diferența - de dorit pozitivă - dintre valoarea produselor petroliere, reflectată de prețurile lor de vânzare, și costul țițeiului din a cărui prelucrare rezultă produsele respective.

Uitându-mă mai cu atenție, am văzut că OMV Petrom anticipa încă din toamna anului trecut că asta urma să se întâmple. Astfel, în raportul la 9 luni 2024, se menționa că estimarea pentru întreg anul a fost redusă de la 10 la 9 dolari/baril, în condițiile în care, în 2023, indicatorul fusese de 14 dolari/baril.

Întrebați despre asta de către analiștii financiari, în teleconferință, top managerii au enumerat printre explicații ″supraoferta la motorină, în parte din cauza unei noi rafinării din Africa″.

Recunoscându-mi ignoranța, m-am apucat să mă documentez serios, iar ceea ce am descoperit m-a făcut să înțeleg încă o dată că prosperitatea poate veni doar prin investiții susținute pe termen lung și prin decizii antreprenoriale deopotrivă curajoase și bine calculate, în condiții de economie de piață, nu prin subvenții și ajutoare de stat.

Rafinăria africană cu pricina a fost inaugurată în 2023 și și-a început producția în 2024 în Nigeria. Este rezultatul investițiilor de peste 19 miliarde de dolari ale celui mai bogat om de pe continentul negru, nigerianul Aliko Dangote, și îi poartă numele. Este cea mai mare rafinărie petrolieră cu o singură unitate centrală de distilare din lume. Procesează în prezent cam 550.000 de barili de țiței pe zi, iar în curând va ajunge la capacitatea maximă la care a fost proiectată, de 650.000 de barili de țiței pe zi.

Aliko Dangote și-a anunțat prima dată intenția de a construi o rafinărie de mari dimensiuni în țara sa natală în urmă cu 12 ani, în 2013. Nigeria este un producător de țiței semnificativ și cu tradiție, fiind primită în Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) încă din 1971. Până de curând, însă, cea mai importantă țară petrolieră din Africa nu dispunea decât de facilități de rafinare mai mult decât insuficiente ca potențial de producție, plus extrem de precare din punct de vedere tehnologic, ceea ce obliga Nigeria să importe cea mai mare parte a necesarului său de carburanți, mai precis peste trei sferturi.

Iar cu ce încasa pe țițeiul exportat, fie direct, fie din redevențe sau alte taxe și impozite, statul nigerian subvenționa prețurile la pompă. Un sistem de subvenționare la care autoritățile de la Abuja au încercat să renunțe de mai multe ori, fără succes, întrucât fiecare tentativă a fost urmată de proteste violente de stradă.

La momentul inițial, în 2013, costul de construire și punere în funcțiune a unei noi rafinării nigeriene era estimat undeva la 9 miliarde de dolari. Dangote avea în plan atunci să investească din resurse proprii cam 3 miliarde de dolari (el având la acel moment o avere estimată la 16 miliarde de dolari), iar restul de 6 miliarde de dolari din necesar - să-i împrumute de la bănci. El a contractat primul credit pentru viitoarea rafinărie, de 3 miliarde de dolari, chiar în acel an, de la un consorțiu de bănci multinaționale și nigeriene, coordonat de Standard Chartered de la Londra și Guaranty Trust Bank din Nigeria.

″Pentru prima dată în viața noastră (ca națiune – n.r.) vom vedea Nigeria exportând produse petroliere″, spunea Dangote în 2013, citat de BBC. Conglomeratul său de business a atribuit în anul următor contractul de construire a rafinăriei companiei indiene Engineers India Limited, iar lucrările majore, structurale - au debutat în 2017.

După cum se întâmplă cu toate proiectele de mari dimensiuni, pe parcurs au apărut întârzieri în lucrări, precum și depășiri masive ale costurilor planificate. De la 9 miliarde de dolari, devizul total a urcat, progresiv, la 19 miliarde de dolari. În iulie 2022, cu rafinăria pe ultima sută de metri, dar cu bugetul epuizat, Aliko Dangote a fost nevoit să se împrumute din nou, pentru a finanța ″reglajele fine″. A emis de urgență obligațiuni - în cadrul a două subscripții - în valoare totală de peste 440 milioane dolari, la dobânzi de 12,75% și 13,5% pe an.

Rafinăria Dangote a fost inaugurată în septembrie 2023, iar în decembrie același an a recepționat primul transport de materie primă, constând într-o cantitate de un milion de barili de țiței local, extras din zăcământul offshore Agbami - descoperit la sfârșitul anului 1998. Producția rafinăriei a început în ianuarie 2024. Inițial s-a fabricat doar motorină și kerosen, iar ulterior a fost adăugată și benzina. Rafinăria poate satisface integral cererea de carburanți din Nigeria și a început să și exporte, către multiple destinații, inclusiv în Europa.

Într-o analiză de luna trecută, OPEC arăta că noua rafinărie africană a început deja să pună presiune pe marile unități de procesare petrolieră din Europa - olandeze, italiene sau germane. În primul rând prin faptul că, în mod tradițional, europenii exportau mari cantități de carburanți în Nigeria și în alte țări din vestul Africii, piețe pe care sunt pe cale să le piardă. În al doilea rând pentru că Dangote a început să și exporte, inclusiv pe Bătrânul Continent, ceea ce se vede deja în marjele rafinăriilor de aici. Deocamdată, marea problemă a Dangote este de a-și asigura un ritm constant de aprovizionare cu țiței local nigerian, lucru care nu se întâmplă întotdeauna.

De la startul producției, în ianuarie anul trecut, Dangote și-a redus progresiv, în 4 reprize, prețul de livrare al carburanților săi pe piața nigeriană, în total cu 40%.