Antreprenorul Alfred Nobel, omagiat cu un premiu pentru reglementarea pieţelor

Americanii Ben Bernanke, Douglas Diamond și Philip Dybvig au fost desemnaţi câştigătorii ai celui mai important premiu economic al anului. Cercetările lor au servit la reglementarea piețelor financiare, au descoperit că susținerea băncilor falimentare poate preveni o criză economică profundă precum cea din anii ’30 și cum pot fi îndepărtate pericolele prin asigurarea depozitelor de către state.

Dar, uitându-ne spre o Europă în care băncile încep să semene până la confuzie unele cu altele, pentru că plafonul de garantare face ca riscul să se diluează la nivel de entitate bancară și să fie judecat sistemic, ne îndreptăm instantaneu atenția către Statele Unite, unde, parcă din alt film, finanțarea vine preponderent de pe piața de capital.

Pe această piață, nu se vorbește de credite neperformante, plafoane de garantare și de indicatorul de solvabilitate. Nimeni nu acordă o atenție exagerată faptului că “lucrează” cu banii micul deponent, care economisește - în Europa, reiterez, persoană fizică “garantată” - fiindcă e vorba de resursele investitorilor. Resurse care, în condiții de concurență și maximă transparență, sunt alocate eficient, de către piețe.

Aceasta este societatea capitalistă spre care cred că ar dori să tindă UE. Însă ce păcat că Uniunea încearcă să regleze administrativ noțiunea de investitor, în loc să lase piața să o facă. Din acest motiv se ajunge ca un deficit bugetar uriaș, ca cel american, să poată fi finanțat, iar dacă nu mai e “validat” de piață se reduce.

Vreme în care Uniunea Europeană “bancarizată” se raportează la repere artificiale, precum dobânzile directoare și criteriile de la Maastricht. Ducând lucrurile la extrem, se observă, și la nivelul finanțării, aceeași diferență ca între folosirea sistemului metric, o creație artificială franceză, și a sistemului de măsurare anglo-saxon cu picioare, yarzi, inci și mile - bazat, natural, pe “mărimile” corpului omenesc.

În aceeaşi ordine, traderul Nassim Nicholas Taleb - cel care este de părere că riscul e cea mai înaltă virtute - notează în cartea sa “Lebăda Neagră: Impactul foarte puţin probabilului” că globalizarea nu are numai părți bune: creează o fragilitate de ansamblu, oferind aparența unei stabilități. Cu alte cuvinte, “creează lebede negre devastatoare”.

“Nu am mai trăit niciodată sub amenințarea unui colaps global. Instituțiile financiare au fuzionat, constituind un număr mic. Astăzi aproape toate sunt interconectate”, apreciază Taleb.

Deci, ecologia financiară s-a umflat, dând naștere “unor structuri birocratice gigantice și incestuoase, când cade una, cad toate”, menționează Taleb.

Concentrarea tot mai mare pare să aibă drept efect reducerea probabilității de apariție a unei crize financiare, “dar dacă această totuși apare, ea se desfășoară la scară globală și ne afectează foarte grav”.

“Este adevărat, avem mai puține eșecuri acum, dar când vor apărea ... Gândul acesta îmi dă fiori”, scrie Taleb.

Și rezumă: “Vom avea crize mai puține, dar mult mai grave. Cu cât mai rar este evenimentul, cu atât mai puține cunoaștem despre probabilitatea de apariție a acestuia. Asta înseamnă că știm tot mai puține lucruri despre posibilitatea de apariție a unei crize”.

Iar primul câştigător al premiului economic, Ben Bernanke, nu s-a făcut remarcat doar prin cercetări care au fundamentat reglementări, ci e un susținător declarat al țintirii inflației. Aici merită menționat că inflația nu trebuie stăvilită prin reguli prestabilite, fiindcă aceasta trebuie să fie o rezultantă a administrării economiei, și piața reprezintă singurul mecanism capabil să aloce resursele în conformitate cu realitatea, dar și că Bernanke a ocupat și funcția de președinte al Rezervei Federale, care nu funcționează pe baza unui asemenea strategii de politică monetară.

Moment la care mă gândesc să întreb dacă un Oscar și un Nobel din vremurile „politically correct” se compară cu cele primite în urmă cu 20-30 de ani? Ele, teoretic, poartă aceeași denumire... De fapt nici numele nu prea e acesta, dacă ne raportăm mai ales la cel de-al doilea premiu. Ca să evităm confuzia de mărci, premiul pentru economie nu este unul dintre cele cinci premii originale create în testamentul din 1895 al industriașului Alfred Nobel, ci a fost înființat de banca centrală a Suediei și acordat pentru prima dată în 1969, numele său complet și oficial fiind Premiul Sveriges Riksbank pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel.