Ritmul multianual cu care avansează creditul guvernamental sugerează că bugetul statului e mai prost gestionat decât orice buget de familie. La persoanele fizice rata unui credit de consum în lei pe 5 ani nu poate fi mai mare de 40% din venitul net lunar, iar la împrumuturile ipotecare normele sunt mai restrictive. Statului în schimb nu i se face vreun scoring, nici măcar nu mai stă în limita de 3% din PIB din Tratatul de la Maastricht, a cărei depăşire duce în UE la declanşarea procedurii de deficit excesiv.

Şi este evident că în măsura în care deficitele private se ajustează mult mai repede decât cel public, discutăm de o restructurare a populaţiei, în loc de una a economiei. Aceasta din urmă e trădată de inflaţia industrială de peste 30%. Avansul preţurilor la utilităţi, ce acţionează ca o formă de taxare implicită şi explicită e menit să salveze statul de la faliment. Dar colacul e aruncat după ce statul a fost furat. După jaf vine japca menită să acopere gaura, fără să fie identificat vreun responsabil pentru dezastru. Milton Friedman spunea că inflaţia e o formă de taxare nelegiferată. De acest lucru se abuzează pentru ca banii să fie luaţi fără să implice vreo măsură de restructurare. Dar şi banii împrumutaţi sunt  contractaţi „după nevoi”, nu ţin cont de condiţiile de la Maastricht, care ar juca rolul unor norme de creditare, precum la împrumuturile populaţiei. Aşa că statul ia credite, în condiţiile neajustării deficitului structural, până când s-ar putea să se observe că populaţia restructurată ia finanţări mai ieftine decât bugetul public cu risc zero, după cum îl consideră legislaţia.

În acestă situaţie logic ar fi să fie reprimată finanţarea bugetului statului şi nu a bugetelor private, însă mai mult ca sigur că se va întâmpla exact invers, adică nu perfomanţele vor prima.

Într-o democraţie indirectă, reprezentanţii sunt aleşi din rândul elitelor pentru a administra sumedenia de gospodării ce compun societatea într-un mod superior faţă de cum ar face-o omul de rând. Dar dacă prostimea ajunge să gestioneze mai bine decât cei ce se erijează în clasă conducătoare, mai merită să-i fie daţi acesteia bani pe mână? Pentru ce să fie plătită să conducă, ce performanţe o îndreptăţesc?