“Francezii sunt bucuroşi să moară pentru dragoste

Şi se delectează cu dueluri

Dar eu prefer un om care trăieşte,

Şi oferă bijuterii scumpe

Un sărut pe mână poate fi destul de continental

Dar diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete”

 Aşa începe celebrul cântec “Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete” (Diamonds are a girl's best friend), care a făcut-o celebră în 1953 pe Marilyn Monroe dupa ce l-a interpretat în filmul „Domnii preferă blondele”. Se înţelege uşor că bărbaţii preferă blondele, iar femeile diamantele.

 

 

Luna de Baroda - diamantul purtat de Marilyn Monroe

 

Dar cu toate că diamantele trec frecvent Atlanticul pentru a se împrieteni cu blondele din Statele Unite, cărţile se fac în sudul Africii.

A diamond is forever este sloganul concernului anglo-african De Beers, care concentrează peste 80% din producţia mondială. Iar explicaţia pentru faptul că preţul diamantele creşte continuu este aceea că De Beers restrânge permanent oferta în funcţie de cererea potenţială.

În acest fel este controlată volatilitatea şi am ajuns la principalul atu al diamantelor faţă de aur. De Beers procedează precum OPEC pe piaţa petrolului, doar ca în cazul aurului negru decizia nu este concentrată nici pe departe în aceeaşi măsură.

 

 

Diamantul roz Steinmetz

 

Totuşi în ceea ce priveşte evaluarea calităţii, siguranţa şi credibilitatea lucrurile nu stau atât de simplu în cazul diamantelor, ca în cel al metalului galben. Diamantul ajunge să fie cel mai valoros plasament sau simbolul suprem al luxului abia dupa ce se transformă în briliant.

 

 Valoarea adăugată

 

 Deci, ce este briliantul? Este un diamant brut trimis de la Kimberley la Anvers, la Tel Aviv sau chiar în atelierele din România, o piatră care după prelucrarea în funcţie de dimensiunile stabilite de Marcel Tolkowsky în 1919 ia forma unui poliedru cu 57 de faţete.

Mai există şi alte stiluri de şlefuire (oval, poire, pendeloque, marquise, navette, princess, inimă, fire rose), numai că briliantul rotund are avantajul că scoate maximul dintr-un diamant brut, ca strălucire şi focuri (reflectă toate culorile curcubeului).

 

 

Proporţiile şi unghiurile ideale ale briliantului rotund (după Marcel Tolkowsky, 1919)

 

Şi dacă am discutat deja de tăierea diamantelor trebuie precizat că nu există un singur criteriu după care evaluează experţii calitatea diamantelor, ci patru. Sistemul celor patru C: color (culoare), clarity (claritate), carat (greutate în carate) şi, în sfârşit, cut (tăietură) a fost stabilit zn anii ’50 de Institutul American de Pietre Preţioase (Gemological Institute of America – G.I.A.) şi este acceptat ca atare de gemologi şi oameni de afaceri.

 

Sub lupa specialistului

 

 Valoarea diamantelor în funcţie de greutate creşte exponenţial, dar acest parametru este cel mai uşor de determinat. Cu ceilalţi e mai complicat.

Culoarea diamantelor este exprimată în litere, pe o scară descrescătoare de la D la Z. Un diamant perfect incolor este notat cu D, iar de la J diamantele sunt percepute ca galbene chiar şi de un ochi mai puţin experimentat. Dacă valoarea diamantelor scade considerabil de la H la Z, diamantele Z plus sunt extrem de valoroase.

În această ultimă categorie intră celebrele diamante albastre (“Hope”), verzi (“Dresden”), galben-portocalii (“Incomparabilul”), roşii (“Hancock”) sau roz (provenite din mina australiană Argyle).

 

 

Dresden

 

Claritatea diamantelor înseamnă absenţa incluziunilor – lipsa urmelor altor minerale în structura cristalină. În ordine descendentă există următoarea scară de evaluare: FL-IF (nu prezintă defecte interne sau externe), VVS1-VVS2 (incluziuni foarte mici), VS1-VS2 (incluziuni mici), până la IS1-IS2 (defecte vizibile chiar şi cu ochiul liber).

 

 

 

Koh - i - Noor - diamantul din coroana Reginei Marii Britanii

 

Caratul este unitatea de măsură a pietrelor preţioase (1ct=0,2 grame, 1 ct=100 puncte).

Despre tăietură, s-a determinat geometric, în funcţie de proprietăţile de reflexie şi refracţie ale carbonului cristalizat tetraedric - diamantul – că există o serie de dimensiuni optime de la unghiul de tăiere, diametrul blatului, raportul dinte acesta şi înălţime etc.

 

 Falsuri

 

 Un investitor nu are însă nevoie să-şi bată capul cu atât de multe noţiuni. Există specialişti care pot spune dacă un diamant este veritabil ori e doar o imitaţie fără valoare, din moissanit sintetic 

 

 

Moissanitul conduce aproape la fel de bine căldura ca şi diamantul veritabil, ceea ce pune testerele vechi în dificultate. Din acest motiv trebuie reţinut c diamantele nu se cumpără fără certificat, aici nu-i loc de chilipiruri.

Singura afacere bună care se poate face este achiziţia unui diamant vechi care să fie retăiat. Chiar dacă el pierde 10% din greutate, celelate criterii îi majorează semnificativ pretul.

 

Investment grade

 

Din câte se vede avem criterii de evaluare la diamante mult mai complicate decât la aur. Ceea ce ştim însă clar e că un inel cu diamant, o combinaţie aur - diamante care să ne ferească de toate relele pământului nu constituie o investiţie de portofoliu.

Doar 10% din diamantele extrase în fiecare an trec la categoria “diamante de depozit”. Restul sunt utilizate pentru bijuterii. Asta face ca, probabil, pe inelar să aveţi aşezată o piatăa mai mică de un carat care, în afara faptului că nu reprezintă mare atracţie pentru dealer, îl mai încurcă şi pe expert la evaluare.

De aici se mai poate reţine că locul lingoului de aur sau al diamantului de minimum un carat este caseta de valori. Un avantaj al diamantului faţă de aur este că un lingou voluminos de 12,5 kilograme se poate reduce la 2,4 grame, cât cântăresc 12 diamante perfecte de un carat, ori la doar 1,2 grame – două diamante de trei carate

 

Tiffany

 

 

Să lăsăm însă deoparte deosebirile dintre aur şi diamante ca plasamente, pentru a trage o concluzie comună. Când dobânzile şi acţiunile ne dezamăgesc, diamantele şi aurul pot fi la fel de bine utilizate ca alternative. Şi fiindcă principalul scop al unui plasament de acest fel este să ne ferească de şocuri, cei care investesc pe termen lung în diamante vor găsi la finele deceniului o valoare bine conservată, real pozitivă,  adică peste inflaţia oficială.

 

Hope – diamantul blestemat

 

 Multe dintre diamantele istorice, Koh-i-noor, Marele Mogul, Orlow, Shah, Regent-ul, Sancy, Steaua Polară, Florentin-ul, Dresden şi Hope provin din minele Golcondei, o regiune din India, situată în bazinul inferior al râului Krishna.

 

 

Ne vom opri însă asupra diamantul Hope, una dintre cele mai valoroase, dar şi mai faimoase nestemate, întrucât drumul său prin istorie este presărat cu nenumărate crime şi necazuri de tot felul. Acest fapt i-a adus reputaţia de aducător de nenorociri celor ce-l poartă.

Adus de Tavernier în Franţa, din India, se zice că Hope, cu o greutate iniţială de 112 carate, ar fi fost furat dintr-un templu, din ochiul zeiţei Sita soţia lui Rama.

Vândut regelui Ludovic al XIV-lea , va fi tăiat în formă de inimă şi numit Diamantul Albastru al Coroanei. Prin tăiere, greutatea i s-a redus la 67 crt. Cât îl priveşte pe Tavernier, se ştie despre acesta că în următoarea sa călătorie în India a fost sfâşiat şi ucis de câini sălbatici.

Regele Ludovic al XVI-lea ca şi Maria Antoaneta, care au purtat Diamantul Albastru, au sfârşit pe eşafod. De asemenea, principesa Lamballe, care împrumutase cândva diamantul, a fost ucisă de mulţimea furioasă în drum spre locul de execuţie.

 

 

 

Diamantul Albastru Hope

 

În timpul Revoluţiei Franceze, Diamantul Albastru a dispărut împreună cu alte podoabe de mare valoare. Multe dintre acestea au fost recuperate, cu excepţia... Diamantului Albastru.

Într-un tablou pictat de Goya în anul 1800, ce o infăţisează pe regina Spaniei, Maria Louisa, aceasta apare purtând în mod surprinzător un diamant... albastru.

După unele relatări, diamantul furat din Franta ar fi fost retăiat la forma actuală de către şlefuitorul olandez Wilhelm Fals. El se spune că a murit din pricina suferinţei pe care i-o produsese fiul său Hendrick, care i-a furat diamantul. La rândul său Hendrick s-a sinucis.

În 1830, apare la Londra un diamant albastru, retăiat la greutatea sa de acum, de 44,52 crt şi toţi experţii în pietre preţioase au fost de acord că acesta nu era altul decât faimosul Diamant Albastru, dispărut cu ani în urmă...

Vreme de 78 de ani nestemata va aparţine familiei bancherului Henry Hope şi de atunci va purta denumirea de Diamantul Albastru Hope.

Călătoria sa prin timp continuă. În 1908 este cumpărat de sultanul turc Abdul Hamid al II-lea, pentru suma de 400.000 de dolari, care îl oferă soţiei sale preferate Aissa. La scurt timp însă o va ucide. În 1909, Abdul Hamid este detronat şi va muri în exil.

Următorul proprietar al nepreţuitului diamant va fi negustorul grec Simon Monthatides, care împreună cu familia sa este victima unui accident în munţi.

Ducele rus, Igor Kanikovski, moştenitor al diamantului, o împuşcă pe iubita sa, dansatoarea pariziană Leduc, într-o seară când aceasta purta la piept diamantul. La rândul său, Kanikovski îşi pierde viaţa într-un duel.

În 1911, Diamantul Hope intră în posesia lui Evalyn Walsh McLean, o americancă foarte bogată şi excentrică. Fiul acesteia moare într-un accident de maşină, sotul îşi sfârşeşte zilele într-un azil de boli mintale, iar fiica sa moare intoxicată cu somnifere.

După dispariţia doamnei McLean, bijutierul new yorkez Harry Winston achiziţionează bijuteriile acesteia, printre care şi Diamantul Albastru, pe care, în 1958, îl va dona Institutului Smithsonian.

Diamantul Hope a traversat oceanele şi continentele trecând din mâinele regilor în cele ale oamenilor de afaceri. Furat şi regăsit, vândut şi revândut, tăiat şi retăiat, astăzi Diamantul Hope atrage mii de vizitatori curioşi, aducând prestigioasei instituţii americane venituri de peste jumătate de milion de dolari anual!

---

• Productivitatea (dusmanul) muncii sau Robotii nu cotizeaza la sindicat

  < Prev
• Eliminati impozitul pe dobanzi. Care dobanzi?

  Next >