Vă mai amintiţi de Occupy Wall Street?

"Întregul protest fusese conceput, coordonat și atent documentat prin intermediul diverselor rețele sociale, de la Tumblr la Skype, Facebook sau Twitter. Protestele erau filmate folosind iPhone-uri Apple și camere de pe telefoane Android. Protestatarii își păstrau nivelul de energie ridicat consumând Red Bull și mâncând batoane LUNA. Umpleau parcul Zucotti de corturi instant din nylon de la Ozark Trail, dormeau în saci de dormit North Face, se încălzeau la radiatoare Coleman și beau  latte-uri de la Starbucks. Donațiile pentru hrănirea și susținerea protestatarilor implicați pe termen lung erau strânse prin intermediul KickStarter”, scriu Louis C. Gerken și Wesley A. Whittaker în “Minighidul investițiilor cu capital de risc (venture capital). Cum să susținem creșterea economică și portofoliile de investiții".

Şi conchid: “Această mulțime nemulțumită și lipsită de concentrare părea să ignore faptul că, dacă n-ar fi fost capitalismul, niciuna dintre resursele pe care se bazau pentru a-și alimenta indignarea n-ar fi existat. Acest exercițiu global de democrație politică a fost făcut posibil doar de către democrația economică permisă de capitalismul practicat în America începând din ultima jumătate a secolului XX".

Continui spunând că activiştii vântură ideea potrivit căreia 62 de miliardari au o avere egală cu cea a jumătate a populaţiei lumii. Ceea  ce îmi aminteşte de un sondaj realizat într-o ţară din Vest, în care se punea întrebarea dacă intervievaţii preferă un salariu de 3.000 de euro lunar, când vecinul încasează 3.500, sau dacă nu-i mai bine să fie plătiţi cu 2.000 de euro fiecare.

Răspunsul terifiant a fost că-i mai bine să primească 2.000 de căciulă. Ceea ce arată că egalitarismul prinde foarte uşor, deşi e limpede că asistăm, din ce în ce mai pregnant, la o diferenţiere a inteligenţelor, şi, implicit, a stărilor sociale.

Iar mai important este că traversăm un moment în care o astfel de atitudine se poate dovedi sinucigaşă. Crizele se depăşesc cu inteligenţă, nu cu egalitarism.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review