De ce ar lua o forță politică - cum ar fi USR să zicem - guvernarea cu două-trei luni înainte de sfârșitul anului , ca să fie învinovățită de infringement pentru depășirea deficitului bugetar?
Cred că s-au făcut plățile care trebuiau înainte de moțiune, politic, și toate celelalte-nu.
Ar fi deci o greșeală să nominalizezi înainte de ultima zi a anului premierul care ar putea să fie votat de parlament.
Şi de asemenea ar fi o eroare ca actualul guvern să nu-și poată asuma exerciţiul financiar 2019.
Ia gândiţi-vă, vine o forţă politică nouă la guvernare şi până se dumireşte cum stă treaba se încheie anul şi se face deficitul bugetului consolidat 5% din PIB. Nu-i prieşte nici Crăciunul, nici Sf. Ştefan, nici nu-i arde să-i asculte pe colindători.
Pe când dacă mai aşteaptă un pic, ca noul prim ministru să fie susţinut şi de moliftele Sf. Vasile, şansele de a avea un guvern cu totul şi totul nou şi care să-şi poată demonstra abilităţile şi adevărata competenţă cresc.
Povesteam la un moment dat, într-un articol, atunci când preşedintele Iohannis se grăbea să nominalizeze, de binecuvântarea de a nu avea guvern. Ziceam că e binecuvântare pentru oamenii simpli. Măcar pentru o perioadă limitată, n-are cine să pună bețe în roate economiei și să stabilească arbitrar, din pix, învingători și învinși. Cel puțin pentru un interval scurt, cancerul birocratic și de reglementare se întrerupe din creștere. Se oprește și tăvălugul ordonanțelor de urgență. Cel mai important, se întrerup alocările de fonduri bugetare pentru fel și fel de proiecte de „investiții publice” păguboase și dubioase totodată.
Ei bine, în momentul de faţă cred din ce în ce mai mult în asta.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest