De ce nu avem la metrou prăvălii ca în ţările capitaliste?

Mulți dintre noi am vizitat alte capitale europene care dispun de transport în comun subteran. Și am remarcat, fără îndoială, și spațiile comerciale de la metrourile occidentale și nu numai. În primul rând că acolo avem de a face cu magazine standardizate. Toate arată mai mult sau mai puțin la fel, inclusiv din rațiuni estetice și de coerență a designului stațiilor. Și arată bine.

În al doilea rând, spațiile comerciale de la metrourile din alte țări sunt realmente utile. Asta pentru că oferta lor e diversificată. Au și alte lucruri decât covrigi și plăcinte. Poți să cumperi alimente, sucuri, bere, țigări și chiar și produse de curățenie și igienă. Cu alte cuvinte, cei care lucrează până târziu și se întorc acasă cu metroul au de unde să-și cumpere multe din bunurile esențiale de care au nevoie.

Dar de ce nu putem să avem și noi la metrou în București prăvălii ca afară? O explicaţie poate fi aceea că deținem mai puţin capital, ceea ce corespunde unui nivel mai redus de bunăstare. Dar un alt motiv îl găsim în filmul The Irishman, al lui Martin Scorsese.

Chiar aşa, de ce nu intră și sindicatele în sfera de monitorizare a Consiliului Concurenței, mai ales că unele nici măcar nu se sfiesc să se intituleze “cartel”?

Fiindcă legiuitorul a fixat, în 1996, regula că piața muncii este exceptată de la aplicarea Legii concurenței.

E drept că timp de un sfert de secol prima legislație antitrust din lume, respectiv cea din Statele Unite, a prevăzut implicit printre faptele anticoncurențiale și pe cele din sfera activităților sindicale.

Ulterior, însă, SUA a exclus piața muncii de la aplicarea legislației privind sancționarea cartelurilor, motivația fiind că “munca unei ființe umane nu este o marfă și nici un obiect de comerţ”.

Așadar pentru că munca nu e o marfă precum cimentul sau benzina în jurul cărora se creează carteluri, Consiliul Concurenței “nu are mandat” să acționeze nici măcar atunci când vede clar cum contractele colective de muncă restrâng concurența cu șomerii.

Iar printre realizările puterii sindicale enumerăm sărbătorirea zilelor de 8 Martie şi 1 Mai. Prima în memoria ţesătoarelor newyorkeze care au protestat în 1857, cea de a doua în cea a grevei din oraşul american Chicago, de la 1 mai 1886. Americanii preferă însă să aibă multe prăvălii şi mult capital investit pe locuitor şi sărbătoresc Mother’s Day pe 10 mai şi Labor Day în prima luni din septembrie.