Am dat fără să vreau o știre falsă, ceea ce se cheamă fake news. Pasajul Doamna Ghica n-a fost inaugurat. Eu am crezut că dacă data de dare în folosință e 5 mai 2021, termenul e bătut în cuie, așa cum se țin de cuvânt oamenii serioși, după obiceiul germanilor, cei mai importanți conducători ai românilor. Şi de aceea am manifestat 100% încredere. Dacă scrie în acte că va fi utilizat din 5 mai, atunci trebuia să fie gata!
După care m-am mai gândit şi mi-am amintit că nu prea ar fi trebuit să am din nou încredere. Pentru că termenul stipulat n-a fost respectat nici la pasajele Basarab, Mihai Bravu, Băneasa, Piața Sudului sau Ciurel. Se vede treaba că erau mai nemți comuniștii, din moment ce au construit în timp record pasajele Mărășești, Unirii, Victoriei ori Lujerului. Au săpat cu tehnologie rudimentară cele mai multe tuneluri ale metroului bucureștean. Și l-au făcut pe Nicu Ceaușescu să le spună postcomuniștilor: Nu veţi reuşi să zugrăviţi ceea ce a construit tata!
Acum pe bune, cineva trebuie tras la răspundere. Sunt neinteresante presupunerile că ar fi primarii interesați doar de ceea ce fac ei, cât timp există un Consiliul ce aprobă un proiect. În acest caz responsabilitatea e ca la state, că tot autorităţi se numesc şi primăriile, e drept că nu centrale, ci locale. Adică, dacă înaintea numelui ţării apare sintagma de regat, republică populară sau socialistă, tot de România e vorba. Şi aşa cum îşi asumă răspunderea autoritatea centrală, indiferent de numele conducătorului şi forma de guvernământ, la fel e şi la oraşe şi comune. Cei mandatați de „demos” trebuie să arate că sunt responsabili, după ce în prealabil dau explicații și cer scuze pentru că n-au onorat ceea ce au promis. Pentru că poporul conduce prin reprezentanți, nu e tratat cu dispreț suveran, ca în vremurile feudale. Iar dacă banii nu ajung pentru ca un obiectiv asumat să fie predat întocmai şi la timp, e de neînțeles cum de nu s-a apelat la fonduri europene ca să se finalizeze ceva, repet, hotărât de forul de conducere, ale cărui decizii nu dispar când se schimbă primarul! Uitaţi-vă la elveţieni, niciodată nu se împiedică în chestiuni de acest fel. Oare n-ar fi mai indicate democraţia directă şi instituţia referendumului, ca la ei?
E bine totuşi că există soluţii şi atunci când nu-s bani. Aţi auzit de Podurile Einstein - Rosen? Căutaţi pe Google. Cu o asemenea soluţie tehnică e suficient să intre coada de maşini prin „gaura de vierme” de la un capăt al podului ca să iasă instantaneu la celălalt şi asta fără să se apeleze la agenţi de circulaţie.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest