Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa, ajunseşi în Östralia!

Bucuria decesului caprei vecinului pare originară de undeva de prin sudul României, acolo unde oamenii săraci, după ce le murea paricopitata, trăiau o reală satisfacţie că se întâmpla acelaşi lucru şi cu cea a megieşului. Acesta părea un act “social”, să avem/n-avem toţi la fel.

Şi, din păcate, din zona meridională, “obiceiul” caprei a ajuns în toată ţara. Proprietarii maşinilor care se băgau în faţă pe Valea Prahovei de Revelion erau luaţi la pumni şi picioare pentru că nu stăteau „la coadă”, nimeni nu se gândea să-i tragă la răspundere pe responsabilii ce n-au fost în stare să construiască tronsonul Comarnic - Braşov, fără de care Austrostrada Transilvania nu prea are utilitate economico - socială.

De asemenea, în Capitală cei ce sistematizează traficul se străduiesc cu garduri şi alte restricţii să taie orice portiţă „şmecherilor” ce se strecoară. Rezultatul reglementărilor duce la o agresivitate fără precedent şi desigur la alte bătăi. Nimeni nu reclamă faptul că e o crimă să blochezi dezvoltarea infrastructurii într-un oraş ca Bucureşti, care şi-a dublat populaţia ca urmare a imigraţiei. Din nou se vede la orizont capra, se aduce în discuţie adaptarea vitezei la starea carosabilului, în loc să se vorbească de lipsa lui.

Şi "Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa!" devine obiect de import/export nu doar când vine din Africa/America, ci şi când se duce pe tărâmul magic al Östraliei. Caprele sunt pe cale să ia locul oilor. Acolo, problema nu se pune la modul că e bine să iau personal decizia de a mă vaccina, ci de ce - după ce procesul se derulează mai mult forţat - ceea ce mi se întâmplă mie să nu păţească şi ceilalţi, oricine ar fi ei. Ce mai contează elitele? Să stea cu toţii „în rând” pentru că suntem într-o perioadă în care mulţimile manipulate fac legea. Chiar dacă Gustave Le Bon avertiza că acestea nu au forţă decât pentru a distruge. Potrivit acestuia, prin simplul fapt că aparţine gloatei, omul coboară mai multe trepte pe scara civilizaţiei. Singur, era poate un ins cultivat, în mulţime e un barbar. Are violența fiinţelor primitive. Îşi va reproşa poate, ulterior, uşurinţa cu care s-a lăsat impresionat de cuvinte și imagini.

Vrem sau nu, elitelor li se datorează progresul, care conferă putere țărilor și prosperitate maselor. Dar ele au "privilegii", ceea ce-i înfurie pe egalitarişti!

Kurt Vonnegut Jr. notează în nuvela „Harrison Bergeron” din volumul „Bun venit printre maimuțe” că în 2081 toți oamenii vor fi ajuns egali. Ei nu erau egali doar în fața lui Dumnezeu și a legii, ci din toate punctele de vedere. Nimeni nu era mai isteț, mai frumos, mai puternic, mai rapid. Iar de egalizare se ocupa Handicapatorul General. Harrison Bergeron - eroul povestirii - avea un balast important pentru calitățile ce nu trebuiau să-l ducă peste medie.

În sfârșit, într-un sondaj realizat într-o țară occidentală în care se punea întrebarea dacă intervievații preferă un salariu de 3.000 de euro lunar când vecinul încasează 3.500 sau dacă nu-i mai bine să fie plătiți cu 2.000 de euro fiecare, răspunsul, terifiant, a fost că-i mai bine să primească 2.000 de căciulă.