Malbec - Cabernet Sauvignon, 4-2 după loviturile de departajare

Cred că Lineker ar trebui să-și asume și să spună că și argentienii sunt suficient de germani. Dar chiar dacă n-o face, căci, deh!, cine știe ce se mai poate înțelege din asta, Anglia e oricum răzbunată și realizează de ce i-a ales pe producătorii agricoli argentinieni în dauna celor francezi după Brexit. E ca și cum ai zice dacă ne raportăm la vinuri că Mendoza bate Bordeaux. Și Malbec, Cabernet Sauvignon și Merlot.

Ar merita să aprofundăm un pic discuția să o ducem mai mult dinspre fotbal spre partea economică. Dacă ne amintim bine, dușmanii Regatului Unit au “proorocit” imediat după Brexit că va urma o perioadă în care supuşii Reginei se vor confrunta cu lipsa hranei şi a investiţiilor. Numai că acum se vede că, dimpotrivă, continentul ar avea probleme, nu insula. Franța și Spania au apelat la deprecierea euro pentru a da aer economiilor, afectate de reorientarea cererii britanice către produse agroalimentare din America de Sud. Lira sterlină s-a depreciat și ea pentru a nu se pierde competitivitate, dar a făcut-o mult mai puțin, pentru că structura economică solidă permite ca devalorizarea să fie utilizată ca reglaj fin. Statele continentale au nevoie să gestioneze cu ajutorul monedei și deficitelor bugetare, Regatul marginal, pentru că n-a mers niciun moment la extreme cu măsurile intervenționiste de sprijin. Iar dacă lira se depreciază ușor acest lucru poate arăta și că revin capitalurile ce înțeleg că nu s-a întâmplat vreun dezastru după ieșirea din Uniune, deoarece premierii numiți de Regină au gestionat adecvat momentul.

Acum să trecem la Argentina, proaspăt campioană mondială la fotbal, cu Messi care onorează memoria lui Maradona. Și cu deputații argentinieni care au aprobat în martie o înțelegere cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru restructurarea a aproape 45 miliarde de dolari. Acordul considerat “pragmatic”, “realist”, “credibil” prevede măsuri macroeconomice pentru aducerea sub control a inflaţiei cronice de 50% şi reducerea deficitului bugetar de la 3% din PIB în 2021 până la echilibru în 2025, tăieri de subvenţii la energie, totul sub supravegherea FMI. Asta în timp ce argentinianul Jorge Mario Bergoglio, un mare admirator al fenomenului fotbalistic, nimeni altul decât Papa Francisc, apreciază că "rolul taxelor şi impozitelor în lumea modernă şi în democraţii este foarte important, deseori ele sunt o formă greşit înţeleasă de povară". La fel de important este că Argentina e mai bine plasată, în comparaţie cu Franţa, pentru a culege beneficiile economice care decurg în mod normal de pe urma câştigării Cupei Mondiale la fotbal. Principalul efect este o creştere a exporturilor pentru că o câştigătoare a Cupei Mondiale beneficiază de o mai mare vizibilitate internaţională, apreciază Marco Mello citat de Bloomberg. Și primul gând când discutăm de Argentina și Franța ne duce la exporturile de vin, declarat în noiembrie 2010 băutura națională a țării sud-americane. Da, numai că Malbec-ul mândria regiunii viticole Mendoza, care realizează 60% din producția podgoriilor argentiniene, și-a găsit consacrarea - precum alte soiuri de vinuri roșii, Cabernet Sauvignon-ul și Merlot-ul de Bordeaux - tot în Franța. Din păcate, după ce iarna din 1956 a făcut să înghețe viile de Malbec, soiul a fost “cesionat” Argentinei, un tărâm însorit și, de asemenea, cruțat de filoxeră.

Ceea ce am scris până acum este un text care îmbină mai multe informații externe, ocazionat de turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar câștigat de Argentina în fața Franței cu 4-2 la loviturile de departajare, după 3-3 în prelungiri, dar așa cum am văzut că se procedează în presă, la finalul articolelor sunt aduse, pe cât posibil, informații care se leagă de contextul intern. Prima legătură ar fi aceea că atât România, cât și Argentina au o datorie de aproximativ 50% din PIB fiecare, care ridică probleme deși n-ar trebui să o facă la ce potential au statele și de aceea ambele țări au o relație “tradițională” cu FMI. Sigur, nu doar Argentina, ci și România e un important producător de vin, chiar dacă românii, la fel ca argentienii, au tendința să treacă pe bere odată cu dificultățile economice prin care trec. În perioada interbelică, Argentina era una dintre primele 10 cele mai bogate țări ale lumii. Dar acest lucru până prin anii ’40 când a venit la putere Juan Domingo Perón, care a militat pentru egalitatea socială, a naționalizat căile ferate, a crezut în corporatism, a găzduit un număr mare de național-socialiști, refugiaţi din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După care, în trecutul apropiat, Nestor Kirchner şi Cristina Fernández de Kirchner, soţ şi soţie, care au condus pe rând Argentina, cam în stilul Juan şi Izabela Perón, au desăvârșit sărăcia, venind la putere cu o platformă neoperónistă.

Înainte de Perón, cu mult înainte de a se vedea Ceaușescu cu el în 1973 la Băile Olănești, Argentina inventa tangoul, cu Carlos Gardel și “Por una cabeza” vârf de lance. Însă cam în aceeași epocă se remarca și la noi “Zaraza”, cântată de Cristian Vasile. Versurile lui Ion Pribeagu pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, libretistul lui Constantin Tănase, i-ar putea pune cântecului eticheta de “tipic românesc”, precum sarma, ciorba, musaca, ciulama. Numai că Zaraza e un tango pur argentinian, așa cum a fost numit în 1929, chiar de către compozitorul Benjamín Tagle Lara, în plin liberalism economic.