Și totuși, legionarii, în frunte cu Codreanu, au sedus cel puțin o generație, de la muncitori și țărani la „piscuri” ale intelectualității. Și aveau în mod deosebit priză la tineri. Ceea ce înseamnă că, într-un fel sau altul, erau percepuți ca fiind „cool”, la fel cum e (încă) perceput, de exemplu, un Che Guevara. Probabil că, pentru a înțelege fascinația legionară, ne-ar trebui un regizor care să-i prezinte pe adepții Gărzii de Fier ca pe gașca în alb și cu pălării din Portocala mecanică sau ca pe Mickey & Mallory din „Născuți asasini”: esteți ai violenței.

Comunismul a fost dintotdeauna perceput ca fiind cool în Occident. Regimurile de după Cortina de Fier au vrut să inducă și propriilor supuși aceeași percepție. În România, asta s-a făcut prin fenomenul cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu. Un fond naționalist-ceaușist era livrat tinerilor prin intermediul formei muzicii protestatare vestice, folk și rock. Nicu Alifantis cântând despre un John Lennon asasinat de capitalismul imperialist-militarist-consumerist.

Iar resorturile propagandistice ale cenaclului erau dezvăluite extrem de transparent în piesa „Te salut, generație-n blugi”: „Există niște tineri marcați de folk și rock/Ce au nevoie-n țară de sprijin și de toate/Și dacă nu am face cultură pentru ei/Ei și-ar lua-o-n taină de prin străinătate”. Adică de la Metronomul lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă, asasinat în 1975, la doi ani de la debutul cenaclului Flacăra.