Banii nu sunt doriţi de dragul lor, ci pentru că oamenii au încredere că marfa-bani va fi uşor acceptată în schimb de oricine. Ei acceptă bucuroşi tichete de hârtie marcate „dolari” nu pentru valoarea lor estetică, ci fiindcă sunt siguri că le vor putea vinde în schimbul bunurilor şi serviciilor pe care le doresc.

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri. Ei trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri. Iar dacă banii continuă să fie numiţi geld sau argent e clar suportul ancestral.

Dar pentru că tot a adus anticiclonul o ninsoare abundentă pentru prima oară în această iarnă şi suntem tentaţi să readucem în casă brazii de Crăciun pe care, din păcate, gunoierii i-au strâns deja din faţa blocului, poate că ar fi mai bine să vă zic o poveste „de sezon”. De fapt, nici nu prea e ceva „de sezon” la gura sobei, nu e „Poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens, dar este povestea poveştii. Cenuşăreasa e un basm vechi, apare în antichitate la grecul Strabon, unde fata e numită Rhodopis. Însă tema e întâlnită şi în vechea Chină, în culegerea de poveşti persano-arabe “O mie şi una de nopţi” sau în Japonia, când Cenuşăreasa, Chūjō-hime, e salvată de mama sa vitregă de nişte călugăriţe budiste. Mai important este că basmul a ajuns obiect de concurenţă între Fraţii Grimm şi Charles Perrault. Francezul a adăugat în poveste dovleacul, zâna cea bună şi pantofii de sticlă, în timp ce fraţii germani taie din picioarele surorilor vitrege pentru a face pantoful să se potrivească... Iar Walt Disney are încredere în filmul său animat în povestea cu happy-end scrisă de Perrault, ceea ce ar însemna că „marfa” acestuia a fost aleasă de piaţă, precum aurul şi că asta tranşează inclusiv cine a fost cel mai bun povestitor al tuturor timpurilor în competiţia Perrault - Grimm.

Problema este însă că în minunata lume nouă din prezent lui Charles Perrault  poate că ar fi putut să i se pună cap la cap câteva scene cu buget restrâns pe care să le filmeze cu telefonul mobil şi să le uploadeze pe youtube, nu un film animat de lung metraj ca acela realizat de Walt Disney în 1950, în regia animatorilor Hamilton Luske, Wilfred Jackson și Clyde Geronimi. Iar Fraţii Grimm ar fi avut probabil cel mult un blog, unde ar fi scris pe rând, luni, miercuri şi vineri Jacob, marţi, joi şi sâmbătă, Wilhelm, primul în zilele când se dă căldură, cel de-al doilea în cele cu apă caldă. Ca să rezum, Charles Perrault  şi  Fraţii Grimm probabil că n-ar fi ajuns, în condiţiile actuale, la vârful literaturii universale, acolo unde sunt deja.

Dar iată cam care ar fi riscurile de a distruge piaţa şi votul ei şi a le înlocui cu o disciplină corporatistă aseptică. Cât de mult ne poate costa evoluţia în secvenţe nenaturale. Una dintre ele e relaxarea cantitativă, ce i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute şi care a generat, ca formă de protest, emiterea de criptomonede. Numai că bitcoin-ul nu are credibilitatea aurului, ales de piaţă ca o monedă-marfă, nu ca o reacţie la excesul de bani. Povestea Cenuşăresei trebuie să meargă mai departe în forma consacrată şi să arate cât de importantă e circulaţia elitelor - meritocraţia face ca săracii să devină bogaţi şi bogaţii - săraci.

• Românul, prins la mijloc între boieri, voievod și Înalta Poartă

  < Prev
• Băncile cu capital străin nu au cum să iasă din business-ul din România...

  Next >