Am citit în Jurnalul despre un proiect de act normativ justificat de PNRR „privind mobilitatea urbană durabilă”, inițiativă care are drept scop „stabilirea condițiilor necesare pentru un sistem de mobilitate durabil, echitabil, eficient și incluziv pentru realizarea unor condiții mai bune, în zonele urbane și rurale, utilizând soluții verzi și digitale”. De „redistribuirea spațiului străzii pentru împărțirea echitabilă a acestuia între transportul individual motorizat, transportul public și transportul nemotorizat”, „încurajarea utilizării transportului alternativ, în detrimentul autovehiculelor personale”, „dezvoltarea tuturor modurilor de transport, într-o manieră echitabilă, integrată și interoperabilă cu accent pe modurile de transport nepoluante”, „reducerea dependenței de autovehicule personale, prin transport public accesibil”, „dezvoltarea orientată spre transport public - corelarea modalităților de transport cu densitatea urbană”, „stimularea utilizării transportului public, a mersului pe jos și cu bicicleta, prin introducerea unor taxe de parcare și reducerea volumului de parcări pentru autovehicule” și de „scăderea numărului de vehicule la 1.000 de locuitori”.
Cuvântul “inflaţie” este probabil cel mai des întâlnit în ştirile şi reportajele economice ale momentului. Cu precizarea că laureatul Nobel Milton Friedman obişnuia să spună că inflaţia e o formă de taxare nelegiferată. Şi care sunt zonele ”producătoare” de majorări de preţuri? Păi, cum care? Energia, sub toate formele sale, dar şi parcările bucureştene!
În legătură cu parcările, când primarul general Sorin Oprescu a inaugurat-o pe cea de la Universitate - în noiembrie 2012 - i-a avertizat pe șoferii că dacă vor mai parca ilegal vor avea probleme, iar tabloidele au titrat: Află cât e tariful? Am dat click și am văzut că era 2,5 lei/oră. Ştiti cât e acum preţul pentru parcarea în centru? De patru ori mai mare. Oare la ce nivel se plasează inflaţia parcărilor şi câtă taxare ascunde? La fel de multă precum cea de la energie? Asta cu mențiunea că o ideologie care impune taxe și impozite fără să poată combate pentru ceea ce le încasează, poate fi bănuită de perfidie!
Iată cum mediul economic din Capitală e pe cale să devină mai poluat decât cel natural! Şi nimeni nu ridică problema să fie pusă să plătească şi forţa de vot - pensionarii - când foloseşte mijlocul de transport ecologic tramvai, ci se arată cu insistenţă către poluator şi poluare, chiar dacă cea din Bucureşti are legătură cu infrastructura deficitară. Adică, în ciuda faptului că tramvaiul ecologic subteran din Drumul Taberei a fost dat în folosință îi lipsesc stațiile Hașdeu, Cișmigiu şi Universitate 2, exact acelea pe care le puteau folosi locuitorii cartierului ca să-și lase mașinile acasă și să vină la serviciul din centru. Ele trebuiau finalizate potrivit declarațiilor oficiale în 2017!
Și în ciuda “necesității” de a se micșora numărul de mașini la mia de locuitori, România e pe ultimele locuri în Europa. E o țară aglomerată cu mașini puține, deci are clar o problemă de infrastructură! Iar necontinuarea metroului din Drumul Taberei e doar un exemplu, toate magistralele de metrou, pasajele și lărgirile de carosabil sunt întârziate, chiar dacă se discută de nevoia combaterii poluării și a corelării modalităților de transport cu densitatea urbană, într-o metropolă cu 8.000 de locuitori pe kilometrul pătrat!
În locul unui plan care să organizeze mai bine oraşul, se deschide cutia cu interdicţii. Poliţiştii locali din intersecţii şi reglementările ţin loc de parcări, metrou, pasaje, drumuri mai late. La fel e gestionată întreaga Românie, e controlată cererea agregată. Altfel zis, oamenii trebuie să se abţină de la a consuma, in extenso de la a face lucruri, pentru că de banii plătiţi deja cei care i-au încasat nu sunt în măsură să vină cu oferta la nivelul cererii. Şi atunci nu trebuie responsabilizaţi cei care nu-s în stare să managerizeze, ci să se abţină oamenii să le mai facă greutăţi, să se adapteze la maniera actuală de organizare, proastă. E ca la PIB/locuitor care se majorează când e atras mai mult capital şi pus la lucru de către pieţe, dar şi când scade numărul locuitorilor.
Nu în ultimul rând trebuie reamintit de prevederea constituțională că România este un stat social. Ce se întâmplă, deși cadrul legislativ “verde” în curs de adoptare repetă până la însușire cuvântul “echitabil”, de fapt, statul social intră în contradicție cu cel ecologist? Oare cine-s aceia care nu-și permit să meargă decât cu mașini non-euro, Euro 1 sau Euro 2, cele care ar trebuie să părăsească “scena” ca urmare a taxării ori a reglementăriilor inițiate de statul ecologist? Oamenii săraci, protejați de statul social?! Dar poate că astfel se dorește să se extindă categoria pensionarilor neplătitori și în acest caz statul să devină cu totul și cu totul asistențial!
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest