Oscar Wilde spunea că în timp ce literatura e necitită, presa e de necitit. Dacă ar fi ştiut că între timp va decădea toată lumea scriitoricească probabil că nu s-ar mai fi gândit să-şi bată gura. Ne uităm la social media şi cam oricine e ziarist, analist, „rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la birt, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității (...) au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel”, după cum observa Umberto Eco.

Şi totuşi, înainte ca meseria să devină hobby, ziariştii erau acele persoane care trăiau din vânzarea publicaţiilor unde scriau, aşa erau plătiţi. Cu alte cuvinte îşi puteau da cu părerea doar cei care produceau articole validate de piaţă. Cel ce achiziţiona ziarul sau revista avea un nivel de educaţie pe care dorea să-l  întreţină. Iar primul semn de alienare a intervenit atunci când în loc să trăiască din tiraj, din vânzarea tipăriturii, ziariştii au făcut-o de pe urma reclamei primite. Acest fapt nu mai permitea să sesizezi că la sponsorul tău ar exista unele probleme, ceea ce a alterat actul jurnalistic până când a sucombat în zona de hobby, nu se ştie dacă nu voit, în cheia divide et impera, ca şi organizaţii risipite în zeci de bloguri, iar pe un fond al deprecierii accentuate a educaţiei, cititorii n-au mai ştiut ce „opere” să premieze şi pe care să le penalizeze!

Discutăm desigur de o democratizare a actului de presă, dar iată ce probleme are democraţia în lipsa educaţiei aşa cum observa Umberto Eco.

Din păcate şi lumea literară intră în aceeaşi categorie şi de aceea am sugerat că dacă ar fi trăit Oscar Wilde în ziua de azi nu ar fi nuanţat. Imaginea clasică a scriitorului capitalist e a unuia care scoate un bestseller şi trăieşte din succesul vânzării volumului. Numai că eu am văzut tot felul de persoane de la medici, la dezvoltatori imobiliari şi prezentatoare tv care, dacă nu veneau cu bani din alte zone, cărţile lor nu puteau să apară. Se poate discuta şi aici de democratizare, însă, din punct de vedere educaţional, la fel ca şi posesorii de doctorate descoperite a fi plagiate, înainte de a căuta notorietatea ca scriitori şi doctori, respectivele persoane ar fi făcut bine să termine liceul la zi. Nu ştiu dacă nu cumva clasa muncitoare şcolită să devină clasă conducătoare la Academia “Ştefan Gheorgiu” - viitoare SNSPA, nu avea ceva mai mult bun simţ decât actualii propulsaţi de tranziţie.

Concluzia ar fi că printre atâţia ziarişti şi scriitori parcă îţi piere cheful să-ţi mai dai şi tu cu presupusul şi să doreşti să scrii vreo carte. Prea scriu toţi! Și nu ştiu - mă gândesc din nou - dacă nu cumva confuzia pe scara valorilor e indusă în cheia divide et impera. 

• Cum era lumea noastră înainte de Netflix?

  < Prev
• A fi milionar a devenit ceva banal pe timpul relaxării monetare

  Next >