De ce se caută intelectualii la matrimoniale şi de ce nu trebuie politizată ştiinţa

“Serioasă, elegantă, văduvă…” sau “prezentabilă, credincioasă, singură...” ori “stilată, licențiată, divorțată…” doresc căsătorie/relație cu “…intelectual, nefumător, auto... ”.

Din câte se observă bărbații sunt căutați mai ales pentru că-s intelectuali. Dar întrebarea e ce înseamnă asta? Să ai studii superioare?

Mai deunăzi am surprins o altercație între doi cunoscuți, un economist și un inginer. Primul spunea că nu-l poate considera intelectual pe cel de-al doilea deoarece nu se exprimă bine, ocazie cu care i-a amintit bancul cu asemănarea dintre un inginer și un câine: “Au amândoi privirea inteligentă, dar se exprimă greu!”.

Inginerului i-a sărit țandăra și a zis repede: “Păi voi contabilii nu produceți nimic. Doar încercați să-i feriți pe patroni de fisc. Ce faceți dacă dă statul faliment? N-ați mai fi nimic, nici intelectuali, nici altceva...”.

Ca să eliminăm orice controversă legată de termenul în discuție este bine să consultăm DEX. Aici scrie că un intelectual e o persoană care prin preocupări sau profesie folosește creator intelectul. De unde s-ar înțelege inclusiv că în cadrul acelorași profesii indivizii pot sau nu să fie intelectuali. De pildă, un inginer inovativ ar intra în această categorie, pe când unul plafonat ar fi mai degrabă un meseriaș.

La fel, un pictor apreciat pentru viziunea sa inedită poate fi considerat un intelectual, spre deosebire de unul care trage la indigo naturi moarte cu mere, struguri și flori, ce e mai mult un zugrav.

De ce? Fiindcă inginerii și pictorii mai puțin înzestrați utilizează cu precădere mâinile, nu intelectul.

Dar pentru că nu trebuie să existe discriminare între ingineri, economiști sau medici, mai ales când sunt căutați la matrimoniale, n-ar fi rău să ne aducem aminte de spusele regretatului Solomon Marcus, fără îndoială un intelectual.

El sugerează că educația pe care o persoană trebui să o aibă, ca să poate fi considerat intelectual, nu e bine să se confunde cu specializarea . De altfel, "disciplinele au apărut foarte târziu în istorie, s-au cristalizat abia în urmă cu câteva sute de ani, o imens de lungă perioadă de timp învățarea s-a făcut fără vreo împărțire pe materii” - precizează academicianul.

Ar rezulta că intelectualii e nevoie să știe orice-i util în educația lor. Fragmentarea cunoașterii, după cum subliniază Marcus, nu ajută la nimic. Deci nu se poate spune că cineva e intelectual fiindcă a absolvit facultatea de matematică sau pe cea de fizică, ci pentru că are capacitatea să lucreze cu intelectul.

Poate părea perimat, dar, în vechime, preceptorii și guvernantele ofereau un corpus unitar de cunoaștere diversă, menit nu doar să transmită cunoștințe, ci și să formeze caracterul, precum și capacitatea de a gândi logic și de a sesiza nuanțe.

Iată de ce lipsesc intelectualii și probabil din acest motiv sunt atât de căutați la matrimoniale.

Încă un aspect care merită să aibă la fel de mult spaţiu de dezbatere, în epoca stalinistă, propagandiștii de la Moscova vorbeau despre punerea bazelor unei științe "cu adevărat sovietice", întemeiată pe principii sănătoase "comuniste" și opusă cu totul "pseudo-științei" din Occident, falsificată și întinată de capitalismul imperialist căreia îi era "slugă", nimeni nu-i lua cu adevărat serios în cercurile științifice și de cercetare care contau.

Din păcate, savanții și cercetătorii din Uniunea Sovietică aveau de suferit, motiv pentru care "defectau" adesea în Vest, pentru a-și putea face meseria cum se cuvine. Însă nici măcar experții și epistemologii occidentali cu vederi de stânga, uneori chiar radicale, nu credeau că știința practicată și sprijinită într-un stat socialist ar putea fi în esență diferită de cea din țările necomuniste. Se vorbea cel mult despre întărirea rolului statului ca finanțator și coordonator strategic al demersurilor științifice, unii privind cu invidie către modelul sovietic, alții - subliniind mai degrabă tarele lipsei de libertate și de perspective din URSS.

Nu exista însă îndoială asupra faptului că știința e una singură, fiind de dezbătut doar dacă ea este practicată mai bine și cu mai mult succes în comunism sau capitalism.

În zilele noastre, însă, în special în universitățile americane de top, dar și în destule dintre cele europene, sub influența așa-numitei "teorii critice a rasei", se răspândește tot mai mult ideea că știința, în chiar principiile ei fundamentale, nu este decât o expresie a dominației "omului alb" și că trebuie revoluționată din temelii pentru a o "purifica" din acest punct de vedere. Că logica, rigoarea, focusul pe rezultate verificabile și replicabile nu sunt decât modalități prin care "albii" îi țin departe de putere și influență pe "non-albi" și își impun viziunea "colonizantă" și "exploatatoare" asupra lumii.

Evident, cei care susțin astfel de idei nu realizează cât de rasiști în mod inconștient sunt ei înșiși, devreme ce acceptă necritic presupoziția că doar albii ar fi capabili de rigoare științifică. Și uită, de asemenea, că știința însăși, practicată corect, a fost cea care a respins definitiv drept false teoriile conform cărora ar exista rase "superioare" și "inferioare".

Așa că am face bine să apărăm știința de astfel de atacuri, pentru că ea nu discriminează niciodată pe nimeni. Matematica sau chimia nu lasă loc de propagandă sau ideologie.Și la fel e și cu economia, chiar dacă atât naziștii, cât și comuniștii, propovăduiau că politiciul trebuie să primeze asupra economicului.