Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar. Spusele lui P.P. Carp au surprins perfect „natura”, într-o perioadă când nu prea existau televiziuni, nici măcar nu era scris în Constituţie că România e un stat social. Iată un politician - un preşedinte al Partidului Conservator, care a trăit până în 1919 - nepopulist. 

Carp nu era o persoană simpatică nici măcar la el în partid. S-a opus curentelor „trendy” ale epocii, antisemite, populiste şi protecţioniste, adoptate de unii politicieni de stânga, liberali. Dar despre el am mai vorbit, importantă este zicerea legată de bugetari. Oare câți sunt aceștia numeric?

La stat nu mai lucrează 1,39 mili­oa­ne de oameni ca în 2009, dar nu mai sunt nici 1,18 milioane ca în ianuarie 2015, ci 1,277. Și după ce că-s mai mulți, li s-au mărit și lefurile cu Wage-led Growth, fără să se indice cine e vinovatul pentru pornirea spiralei prețuri - salarii în România. Pentru că vorba aia, e chestie de solidaritate!

Dar până a afla cine poartă răspunderea e bine de văzut că și în com­paniile private lucrează un soi de bugetari, dar pe care acestea nu-și propun să-i disponibilizeze, din contră, chiar le majorează lefurile. De ce? Pentru că firmele îi consi­deră foarte importanți pe cei care le mijlocesc relația cu statul: conta­bili, inspectori de resurse umane, consultanți fiscali etc. Cu alte cu­­vinte, persoanele care le permit so­ci­e­tăților comerciale să răzbată printr-un mediu economic care, ge­ne­ric, îi împiedică pe oamenii de afaceri să întreprindă, ocupă o poziție privilegiată. Oare ce-i mai ușor: să simplifici mediul de business ori să adaugi un numărul apreciabil de funcționari privați la cei aproape 1,3 milioane de bugetari? Când se va micșora statul?

Ceea ce se vede limpede este că funcționarii din sectorul privat nu produc valoare adăugată, dar sunt remunerați mai bine decât angajații direct productivi. Și asta numai pen­tru că permit companiilor să nu aibă probleme cu statul. Într-o eco­no­mie eficientă, forța de muncă sti­mu­lată financiar este cea din “front office”, nu aceea din “back office”. Din păcate, România nu-i ghidată de principii sănătoase și de aceea e o țară de șefi. În administrația publică, ei sunt numiți de coaliția de gu­ver­na­mânt nu datorită aptitudinilor lor, ci fiindcă le-a venit rân­dul. În companiile private, birocra­ția e la fel de stufoasă, deoarece statului îi e frică să nu fie furat. Mai departe, birocrații de stat sau pri­vați - cunoscuți sub numele de șefi - se comportă la fel: își permit să-i trateze cu disprețul suveran pe care li-l dă apropierea de stat pe cei di­rect productivi, chiar dacă din va­loarea adăugată generată de aceștia din urmă își încasează veniturile.

Sigur funcționând pe acest model degeaba încearcă statul român să-și ferească de furt banii din taxe dacă resursele nu se produc.

Restructurarea nu mai poate fi amânată. De unde trebuie să pornească ea? Exact din zona administrației patronate de baronii locali! Pentru că după ce niște comune au fost declarate orașe la apelul bocancilor și noul “statut” a permis să se mărească personalul din primării, alimentat cu oamenii de încredere ai baronului ce deținea fieful, lor le-au mai crescut și salariile. Adică, Ghiță Pristanda a ajuns să fie plătit la fel de bine ca eroul de la Urgență ori omologul de la ordine publică sau circulație!

Iar aici, la nivelul salariilor din zona non-tradable majorate - cu indexul ridicat în special către administrația locală - apare o problemă. Fără a putea să fie generate sporuri de productivitate, care să se coreleze cu avansul remuneraţiilor, se erodează venitul disponibil.

Dar apropo de început, de P.P. Carp și de celebra sa remarcă. În momentul de față suntem departe de situația de atunci pentru că prețurile la non-tradable sunt dezechilibrate din punctul de vedere al puterii de cumpărare. Fapt care se observă la tarifele la utilități, dar și în perfomanța din educație.

Și, din păcate, prețurile utilităților sunt folosite pentru controlul cererii agregate, la fel ca taxele. Ceea ce înseamnă că atunci când s-au observat disfuncționalitățile, nu s-a încercat refacerea echilibrului cu ajutorul ofertei și productivității, ci prin intermediul reprimării cererii, ceea ce face să avem o economie foarte tulburată. Spre deosebire de societatea conservatorului P.P. Carp, când prețurile erau bine așezate.

• Deflatorul PIB evidențiază reducerea consumului, dar și tendința...

  < Prev
• Ne trezim din nou din amnezia ciclică a Wage-led Growth

  Next >