Tot înainte!

Lui Nicolae Ceaușescu i-ar fi plăcut în Uniunea Europeană. Se observă asta din mesajul transmis pionierilor și șoimilor patriei în cotidianul Scânteia - organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român: „Dorim ca toți copiii patriei noastre, copiii Europei și ai întregii lumi să trăiască într-o lume a păcii, a frăției, a prieteniei. Toți cei care iubesc viața, iubesc copiii, iubesc lumea, să se angajeze ferm pentru pace, pentru colaborare, pentru o lume a bunăstării, a fericirii".

Reamintim organizațiile frățești din țările UE:

Bulgaria: „Septembriștii”, Ungaria: „Micii toboșari”; Germania: „Micii pionieri” clasele (I-IV) și Organizația de pionieri „Ernst Th©lmann” clasele (V-VIII); Polonia: organizația „Harterilor”; Franța: ”Les Pionniers de France”, Finlanda: „Uniunea democrată a pionierilor finlandezi”.

Și jurământul de credință:

„…mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.

Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele - Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului și Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pionierești.

Pentru gloria poporului și înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului-înainte!

Tot înainte!”

Asta cu precizarea că și Italia a avut o organizație extrem de puternică, L’Associazione Pionieri Italiani - API, dotată și cu o publicație săptămânală, Pionere - un fel de Cutezătorii, revistă editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor - condusă de celebrul Gianni Rodari, autorul faimoaselor Aventuri ale lui Cepelică.

Dar mai bine am identifica ce i-ar mai fi plăcut lui Ceaușescu în UE, în afara faptului că pe 8 mai - cu o zi înainte de Ziua Europei - se aniversa inființarea Partidului Comunist Român și ar fi ținut-o dintr-o sărbătoare în alta. Probabil i-ar fi dat satisfacție întrecerea socialistă între întreprinderi la absorbția de fonduri europene. Și ar fi apreciat, cu siguranță, și austeritatea fiscală, respectiv criteriile de la Maastricht. El până la urmă le-a respectat, a adus datoria la zero.

Ceaușescu ar fi acuzat probabil piețele pentru creșterea costurilor de împrumut ale statelor. Ar fi zis că imperialismul se află într-un stadiu nou în care capitalul financiar-bancar a devenit forma principală de dominație și asuprire a popoarelor.

Fără a uita să sublinieze că, pentru depășirea crizei și a problemelor economice financiare, imperialismul, monopolurile și capitalul financiar internațional recurg la vechile practici de a pune toate greutățile pe umerii celor săraci.

Dar dacă dezvăluim ce ar fi prețuit Ceaușescu în Europa Unită trebuie neapărat menționat și faptul că, deși n-a mai apucat să vadă rezultatul, a pus un umăr hotărâtor la proiectul european. După 1960, generalul Charles de Gaulle a dus o adevărată campanie pentru paneuropenism. Franța părăsește NATO și precursorul lui Macron vizitează Bucureștiul, Moscova și Varșovia. Iar predecesorul lui Olaf Scholz - Willy Brandt - începe politica de deschidere spre est prin încheierea unor tratate cu URSS, Polonia, RDG și Cehoslovacia. Și aici intervine rolul decisiv al lui Ceaușescu, de ctitor din umbră al contrucției europene. El susține în 1966 ceea ce sugerează președintele francez de Gaulle la Moscova: statele europene să coopereze „într-un cor comun al unor puteri egale”.

Iată dovada peremptorie a atașamentului și devotamentului lui Ceaușescu față de Uniunea Europeană. Singurele disensiuni cu UE ar fi putut interveni doar când Ceaușescu ar fi zis: „Tovarăși vrem să construim socialismul, nu statul asistențial. Tovarășul John Maynard Keynes se face vinovat de deviaționism”.