Deşi sunt taxaţi, bancherii rămân cu capul pe umeri

Unul dintre cele mai notorii exemple istorice de persecuție explicită a bancherilor îl constituie momentul distrugerii ordinului Cavalerilor Templieri de către regele Filip cel Frumos al Franței.

Pentru că avea mari datorii la ei și râvnea la averile acumulate, regele a desființat și interzis ordinul templierilor, i-a executat pe liderii săi și i-a prigonit pe cavaleri, una dintre principalele acuzații pe care le-a adus-o fiind aceea de cămătărie.

Pe 18 martie 1314, când este ars pe rug, Jacques de Molay, Marele Maestru al Cavalerilor Templieri, spune: “Papă Clément… și tu, rege Filip… mai înainte de un an, vă chem să vă înfățișați la judecata lui Dumnezeu ca să vă primiți pedeapsa cuvenită! Fiți blestemați! Blestemați! Blestemați cu toată seminția voastră până la al treisprezecelea neam!…”

Papa Clement al V-lea a murit la 20 aprilie 1314, la o lună de la tragicul eveniment. În timp ce se afla pe năsălie, un fulger a lovit biserica în care fusese depus, trupul lui fiind mistuit de flăcări, ca și cele ale templierilor pe care-i trimisese la moarte. Filip al IV-lea cel Frumos a murit la 46 de ani, pe 29 noiembrie 1314, la Fontainebleau, zicând, în agonie, că “diavolul îl trage de picioare”.

Gândiți-vă însă ce șansă pentru bancherii din ziua de azi. Pot scăpa cu viaţă după ce împrumută statul. Nu sunt arși pe rug precum cavalerii templieri ca să nu li se dea înapoi banii cu care finanţează trezoreria publică. Li se “confiscă” cu impozite excepţionale, taxe haiducești Robin des Bois, doar o parte din ceea ce au oferit statului.

Sigur se spune că impozitele şi moartea sunt implacabile, dar e bine totuşi că s-a abrogat pedeapsa cu moartea, pentru că bancherii de la noi, în loc să impărtăşească soarta templierilor, continuă să meargă la serviciu în schimbul plăţii unei taxe.

Şi oricum banii nu aduc fericirea, cu precizarea că dacă cei pe care îi plasezi nu sunt ai tăi, ci ai micului deponent, e mai puţin trist. Important este că deşi-s taxaţi, bancherii rămân cu capul pe umeri.

Lăsând gluma la o parte, într-o carte din 1987 pe care am mai citat-o “L'économie de la Révolution française”, dedicată unei alte perioade când deținătorii și intermediarii de resurse nu prea rămâneau cu capul pe umeri, profesorul francez de origine română Florin Aftalion sugereză că politicienii s-au schimbat foarte puțin în ultimele sute de ani. Punctul asupra căruia se oprește Aftalion este acela că oamenii politici cred că problemele pot fi rezolvate pe termen scurt crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflație, după care, nu vor vedea consecințele politicilor nefaste și vor încerca să controleze prețurile, cu riscul de a genera penurie. Dar, din câte se observă, e neschimbat și obiceiul ca după ce ai luat banii cu împrumut să nu-i mai dai înapoi, lichiditățile să fie confiscate pentru a nu mai fi restituite.