Nu știu dacă își mai amintește cineva de Jürgen Stark. El a fost vicepreședinte și președinte al Bundesbank înainte de a face parte din board-ului Băncii Centrale Europene, pe care l-a părăsit însă înainte de sfârșitul mandatului din cauza controversatului program de achiziție de bonduri. Se poate spune pe scurt că Stark a fost un economist ce nu a fost de acord cu relaxarea cantitativă şi obișnuia să spună că guvernele europene riscă să împărtășească soarta dinozaurilor.

"Cu 60 de miliarde de ani în urmă, pământul era dominat de reptile foarte mari. Apoi s-a întâmplat ceva, a existat un șoc exterior și dinozaurii au dispărut. Mamiferele, mai mici și mai rapide s-au adaptat mai ușor. Au supraviețuit și, mai mult, au evoluat. Europa are nevoie de o economie de piață funcțională, capabilă să se adapteze rapid schimbărilor, dacă vrea să fie dinamică și competitivă în secolul XXI", a avertizat Stark.

El  a zis că nu crede că se poate ajunge la o astfel de economie dacă statele continuă să acapareze jumătate din resursele economice.

Jürgen Stark a adăugat că statele ar putea avea cele mai bune evoluții, atât în termeni economici cât și sociali, în cazul în care cheltuielile totale, care includ datoriile, s-ar situa între 30 și 35% din PIB.

Media încasărilor din taxe se plasează la nivelul UE la 41,6%. Noi acaparăm relativ puțin, cam 28% din PIB. Bulgarii, maltezii, balticii sau ungurii se situează în “plaja” 30%-35% din PIB, spre deosebire de francezi, care ne tot sunt dați drept exemplu, cu 47% din PIB, ori de nemți - cu 42%.

Dar România e pistonată permanent să majoreze impozitele pentru a crește veniturile bugetare, astfel încât să fie în măsură să asigure cofinanțarea pentru fondurile europene. 

Logica inversă poate continua: dacă nu erau acești bani de la UE cu titlu gratuit, românii ar fi fost nevoiți să muncească pentru a-i obține. Ca să ne fie mai bine era necesar un mediu economic care să aducă investiții, nu de bani care vin oricum, fiindcă așa s-au pus cap la cap interese politicianiste.

Așa că România n-are nevoie de încă cinci biruri care să diminueze motivația și așa firavă a muncii și inițiativei, ci de concurență. Nu ne trebuie fonduri europene, cât investiții străine directe, care să facă economia capabilă să producă mărfurile ce se importă acum din UE. Ei, dar vedeți, tocmai aici e problema. Decât să ajungem să producem noi, mai bine primim cu țârâita de la ei - ba pe datorie, ba de pomană. În vremurile când în Europa intrau investiții cu nemiluita, politicienii occidentali se băteau cu pumnul în piept că așa e capitalismul - banii n-au miros. Acum, când investițiile migrează de la Vest la Est, aceiași oameni politici îi acuză pe capitaliști de lipsă de patriotism. Cele mai virulente critici se aud în Germania și în Franța, care acuză ca pe o concurență neloială relaxarea fiscală din Noua Europă.

Ceea ce nu se poate uita însă este că, în urmă cu un deceniu, recomandările celor mari conțineau în fiecare frază cuvântul "reformă". Se organizau seminarii unde se prezentau planșe, ca să știe și copiii cum se trece la economia de piață. 

Adevărul nu mai poate fi ascuns: pe când le sugerau esticilor un marș forțat spre integrare, occidentalii erau în plină cursă a subvențiilor naționale. Mai pe șleau, vesticii de neam germanic sau de gintă latină tocau rapid pentru consum bogăția acumulată anterior, fără să le pese de încetinirea creșterii economice. Se vede treaba că e ușor să dai și foarte greu să iei înapoi, dar e și mai simplu să arăți cu degetul spre "dumpingul" fiscal din Răsărit decât să recunoști că în propria ogradă ai obiceiuri proaste, împământenite de zeci de ani.

Toate acestea nu-i pot opri însă pe occidentali să dea în continuare lecții orientalilor. E în mare vogă povestea Irlandei, ajunsă "tigru". Da numai că, impozitele din Irlanda seamănă izbitor cu acelea scăzute din Est, nu cu cele ridicate ale nemților și francezilor. Irlandezii îi iau pieței sub formă de taxe sub 22% din PIB și au ajuns de la un deficit de 5% din PIB în 2020 la excedent. Iată că ține cont cineva de spusele lui Stark!

Asta nu înseamnă că Germania și Franța s-au hotărât să accepte adevărul, dimpotrivă. Ele caută să grăbească alinierea sistemelor fiscale din blocul european. Vor să-i aducă pe ceilalți mai aproape de ei, fiindcă simt cum economia socială de piață tremură din toate încheieturile.

Bun, și poate modesta Românie să facă față unui război atât de mare? Irlandezii au arătat că da. Adevărata fractură de la noi se reduce de fapt la o luptă între cine este stăpânul: “clientul nostru…” sau politicianul? Adică PIAȚA sau BUGETUL?

Economia e dirijată politic la București, ca și la Paris sau Berlin. Abia când partidele se vor separa de afaceri, ca la Dublin, ne va folosi și nouă la ceva integrare europeană. Pentru că, atunci când ni se va zice: “Vreți bani? Majorați taxele!“, noi vom putea răspunde: “N-avem nevoie de banii contribuabilor voștri să-i furăm, ci de cei ai investitorilor de la voi, să ne dezvoltăm“.

• Leszek Balcerowicz: Fondurile europene nu pot înlocui reformele

  < Prev
• De ce n-avem nevoie de capitalism? Fiindcă fondurile europene pot ţine...

  Next >