Biblioteca în care trecutul nu stă pe rafturi: comori de hârtie, aur și memorie la Academia Română

La Biblioteca Academiei Române, trecutul prinde viață în manuscrise vechi, pagini scrise de Eminescu, corespondența lui Ion Creangă, arborele genealogic al familiei Hasdeu și documente care au marcat istoria României. Lor li se alătură monede, hărți, fotografii, partituri și alte obiecte de patrimoniu. Expoziția permanentă, inaugurată la 160 de ani de la fondarea Academiei Române, oferă o călătorie prin memoria culturală a țării, de la Evul Mediu la epoca modernă, de la tipar la sunet. Vizitatorul descoperă astfel nu doar istoria Bibliotecii, ci și fragmente esențiale din istoria României.

O călătorie prin memoria scrisă a României

Bogăția colecțiilor a transformat Biblioteca Academiei Române într-una dintre puținele biblioteci enciclopedice europene și într-un important patrimoniu național. Cartea, manuscrisul, arhiva, harta, piesele numismatice și obiectele de artă oferă perspective multiple asupra istoriei. Printre cele mai valoroase se numără manuscrise medievale, prime tipărituri românești din secolele XVI-XVII și miniaturi bizantine dintr-un Canon de penitență din secolul al XI-lea. Dincolo de vechimea lor, aceste piese păstrează urmele unei lumi în care fiecare pagină era prețioasă, iar transmiterea cunoașterii, o adevărată aventură.

Expoziția reunește și documente legate de momente decisive pentru statul român, precum actele dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Periodicele, presa de război și interbelică, publicațiile de avangardă, afișele de teatru și tipăriturile insolite, precum foaia „Sindicatul Ziariștilor”, imprimată pe mătase, completează această perspectivă, conturând imaginea unei Românii în transformare și ilustrând modul în care societatea a comunicat, a creat și și-a reflectat propriile aspirații și schimbări.

Când biblioteca începe să cânte și hărțile spun povești

Expoziția deschide și un traseu dedicat muzicii și tehnologiei. Cabinetul de Muzică prezintă manuscrise semnate de Gioachino Rossini, Wolfgang Amadeus Mozart și George Enescu, alături de patefoane, gramofon, pickup, magnetofon Tesla, discuri de vinil, benzi magnetice și casete audio-video. Întâlnirea dintre partituri și tehnologiile de înregistrare urmărește evoluția modului în care sunetul a fost păstrat și transmis. De la pagina scrisă cu cerneală la banda magnetică, patrimoniul devine astfel o istorie vie a creației și a memoriei sonore.

Și geografia devine spectaculoasă: hărți ale Țărilor Române, o reprezentare imaginară a Bucureștiului din 1328, un glob celest din 1860 și unul pământesc de la începutul secolului XX arată cum oamenii și-au imaginat lumea. Harta devine astfel mărturia unei epoci și a nivelului de cunoaștere. În Cabinetul de Stampe, fotografii ale Bucureștiului din secolul al XIX-lea, portrete inedite ale familiei regale și lucrări de grafică românească și străină completează călătoria, fiecare sală oferind o nouă perspectivă asupra trecutului.

Biblioteca, privită din interior: între ștampile, penițe și memorie

Expoziția prezintă nu doar patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, ci și propria sa istorie. Exponatele dedicate vieții interne și unor departamente dispărute, precum Tipografia sau Serviciul Fotografic, ilustrează evoluția unei instituții adaptate epocilor și tehnologiilor. Un exponat inedit este portretul-robot al unei bibliotecare imaginare din anii 1950-1970, realizat din obiecte de birou și accesorii personale: penițe, ștampile, călimări, prespapieuri, dar și poșetă, colier, pudrieră și batic. Obiectele obișnuite reconstruiesc astfel imaginea unei profesii și a unei epoci.

Această schimbare de perspectivă arată că patrimoniul nu înseamnă doar obiecte celebre sau spectaculoase, ci și urmele muncii prin care acestea au fost inventariate, conservate și cercetate. O ștampilă, o călimară, o fotografie sau un obiect personal pot spune povești despre munca de zi cu zi, tehnici dispărute și atmosfera unei epoci. Astfel, expoziția apropie istoria mare de oamenii care au făcut posibilă păstrarea ei.

Aurul care poartă istoria în buzunar

Cabinetul de Numismatică păstrează memoria în obiecte mici, dar valoroase: monede, medalii, sigilii, pietre gravate și timbre. Colecția cuprinde peste 150.000 de piese, iar istoria sa începe în 1871. Organizarea Cabinetului după modelul marilor centre occidentale s-a concretizat în 1911, la inițiativa lui Ioan Bianu, cu D. A. Sturdza în calitate de coordonator științific și C. Moisil ca profesor conservator. În timpul Primului Război Mondial, colecția a fost trimisă la Moscova, de unde a revenit după Al Doilea Război Mondial. În deceniile următoare, Cabinetul s-a afirmat ca principal centru de cercetare numismatică din România.

Printre piesele remarcabile se află medalia jubiliară „Ardealul Nostru”, emisă în 1944 într-un tiraj de un milion de exemplare. Cunoscută popular drept „cocoșel”, aceasta amintea, prin aspectul său, de moneda franceză de aur de 20 de franci, care purta pe revers simbolul cocoșului galic. Medalia avea, totodată, caracteristici apropiate de cele ale unui napoleon, în ceea ce privește greutatea, dimensiunile și titlul aurului. Importanța sa este legată mai ales de contextul dramatic al anului 1944, când înaintarea Armatei Roșii amenința România. Cele peste 6,5 tone de aur utilizate pentru baterea medaliilor ar putea indica intenția de a proteja o parte din rezerva națională prin distribuirea acesteia către populație.

Colecția include și monede emise în timpul regelui Ferdinand I, între care o piesă datată 1922, realizată în doar 3.000 de exemplare și considerată una dintre cele mai frumoase monede moderne românești. Aceasta marchează cinci ani de la încoronarea regelui la Alba Iulia, ca suveran al României întregite. Patrimoniul numismatic cuprinde și plachete, decorații, peste 700 de sigilii, aproximativ 400 de ponduri și peste 600 de pietre gravate. Deși mici, aceste obiecte păstrează fragmente esențiale din istoria unor epoci întregi.

La capătul vizitei, expoziția Bibliotecii Academiei Române se dezvăluie ca o călătorie prin memoria României, în care cartea, documentul, fotografia, partitura și moneda devin martori ai trecutului. Între patrimoniul cultural și istoria cotidiană, fiecare exponat completează imaginea unei țări aflate în continuă transformare. Iar dincolo de vitrine, rămâne sentimentul că trecutul nu este o poveste încheiată, ci o memorie vie, care continuă să ne vorbească prin obiectele păstrate de-a lungul timpului.