Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta

Scriam de curând că eternul şi fascinantul PSD le-a permis unora - prin prezenţa masivă în Parlament din ultimii 27 de ani - să se declare ca fiind de dreapta. Cu alte cuvinte, liberalismul din România e doar antipesedism.

Şi de aceea nu e capabil să schimbe destinul ţării. Dacă ne uităm la atitudine şi discurs, alternativa de dreapta nu se constituie cu ajutorul raţiunii, ci al unor măsuri administrative. Nu se propune, practic, o schimbare de paradigmă, ci se vorbeşte tot de o guvernare prin amenzi.

Iar dacă suntem la acest punct e bine să reamintim că macrostabilitatea a fost obţinută prin intermediul supraîndatorării. De aceea e şi foarte greu de redistribuit majorarea PIB. Cel care ar putea să o facă e managementul, printr-o poziţie mai flexibilă. Însă aceasta nu se poate obţine în condiţiile actuale, în care numirile se fac pe criterii politice.

Haideţi să vedem cu funcţionează sistemul. Ocuparea poziţiilor manageriale se face discreţionar, sub forma unor sinecuri. Tot ceea ce contează e înregimentarea politică a “specialiştilor”. De aceea vorbim în van de concurenţă, drepturi de proprietate, economie de piaţă, clasă de mijloc. Cât există sinecuri şi nu se face reformă, alegerile sunt numai un mod de a manipula o parte a populaţiei, cea care a mers la vot, în detrimentul majorităţii, ce a refuzat să o facă, fiindcă nu are încredere şi nu doreşte să-i dea legitimitate clasei politice.

Iar în contextul în care discutăm de supraîndatorare trebuie făcut un mare efort în a extinde clasa de mijloc. Aceea care economiseşte şi dezvoltă societatea, cu ajutorul pieţelor şi sporurilor de productivitate.

Pentru că dacă se “aruncă” cu bani în oameni, dacă se merge pe schema europeană cunoscută sub numele de helicopter money, de care am pomenit în articolul precedent, nu se poate “hrăni” productivitatea şi să se aloce eficient resursele prin intermediul pieţelor. Nu se poate obţine bunăstare fără mâna invizibilă a pieţei de care discuta Adam Smith.

Tot aici trebuie precizat că dacă măreşti nişte taxe în criză pentru a le reduce ulterior nu e un joc cu miză nulă. Fiecare acţiune creează anticipaţii. Nu e ca şi cum n-ai fi umblat deloc la impozite. Şi la acest punct e bine de subliniat cât de mult contează timingul. În manualele de economie scrie să nu înăspreşti fiscalitatea pe timp de criză, fiindcă acest lucru face, de pildă, ca în România să se prelungească momentul critic, iar Polonia să nu se confrunte cu aşa ceva.

De fapt, indiferent cum e “vândută” economic, triplarea datoriei publice în raportul cu PIB, cea care a servit finanţării unor deficite bugetare uriaşe, vădeşte că s-a furat în plină criză. Adică, ceea ce se numeşte corupţie agresivă s-a manifestat pe cea mai proastă secvenţă posibilă.