Analiştii ţării apreciază că dobândă de politică monetară ar trebui să scadă cu 0,75%. Dar de ce n-ar deveni ea negativă, şi nu aşa, cu puţin, ci să ajungă la -10%?

Din ceea ce explică analiştii, politica monetară ar trebui să urmeze un drum către servitute, adică nu să se plaseze într-o relaţie de colaborare, un mix, cu politica fiscală, ci cu cât taxele cresc şi veniturile fiscale sunt mai greu de încasat, guvernul să vină să le compenseze prin dobânzi negative, care să permite deficitului bugetar să se transforme în excedent.

Nu e nimic hazliu în a prezenta astfel lucrurile, ci e doar modul în care analiştii înţeleg să funcţioneze politica monetară, aservită lipsei de expertiză a unei clasei politice ce încearcă să câştige mult peste ceea ce i se cuvine pe seama zicerii lui Napoleon: În raniţa fiecărui soldat se ascunde bastonul de mareşal.

Cu alte cuvinte, poţi administra oricât de prost, poţi pune în funcţie pe oricine, oricât de nepriceput ar fi, important este că ai fost un bun soldat al partidului.

Carl Sagan a prezis că societatea va involua. Iar ideile stupide ce încep să facă masă critică, nu doar la noi, ci cam peste tot în lume, vădesc faptul că involuţia se produce accelerat.  

În loc să se renunţe la ele, nota de plată e aruncată în viitor. De aceea a crescut în România datoria publică peste limita de alarmă de 40% din PIB, în ritm accelerat, aşa cum au fost cultivate ideile proaste.

Într-o astfel de situaţie în care s-a trecut de acel prag de alertă, firesc ar fi ca datoria să se micşoreze  prin intermediul unui excedent bugetar. Numai că în loc de excedent şi atragerea de fonduri europene, pe noi ne preocupă creşterea economică. Ceea ce arată că gândirea tuturor taberelor politice e bolnavă, pentru că toate vizează interese personale şi de grup.

Întorcându-ne la prima chestiune, la analiştii care vehiculează marote menite să bage adânc mâna în buzunarul celui ce economiseşte, ca să se socializeze pierderile cu ajutorul hazardului moral şi selecţiei adverse, întrebarea este dacă ei ar putea să conducă vreo secundă politica băncii centrale pe baza principiilor enunţate. Fiindcă dacă nu pot înseamnă că ideile nu sunt serioase, subsecvent nici constructive, ci reprezintă doar o formă de diversiune.   

• Impas în clasa politică

  < Prev
• Cartea Junglei: King Louie vrea să afle secretul focului

  Next >