Rezerva de aur: Londra este departe de Moscova

Într-un stil plin de suspans, ca într-un roman poliţist, Alfred Draper arată în cartea “Operaţiunea Peşte - cum a fost salvat aurul Europei 1939 – 1945” (Editura Politică - 1983) ce măsuri au luat băncile centrale pentru a salva metalul galben din calea maşinii de război şi peripeţiile prin care au trecut lingourile şi monedele pentru a ajunge în siguranţă.

În momentul în care armata britanică era încercuită la Dunkerque ministrul finanţelor Kingsley Wood primeşte un raport din partea Băncii Angliei legat de depozitele de metal preţios :

Aurul care ne aparţine ...........................................280.000.000 lire

Deţinut de Banca Angliei pentru clienţi………………270.000.000

Deţinut de alte bănci pentru clienţi străini…………….8.000.0000

Franţa……………………………………………………..70.000.000

Belgia……………………………………………………..85.000.000

Norvegia…………………………………………………..10.000.000

Olanda…………………………………………………….25.000.000

Oficiul pentru India……………………………………….5.000.000

Cehoslovacia……………………………………………..8.000.000

Elveţia……………………………………………………..20.000.000

Argentina…………………………………………………..5.000.000

Iar mai înainte de asta, tot ca într-un thriller, aurul Poloniei - singura ţară care a fost ocupată şi eliberată de aceeaşi armată - reuşea să traverseze România, să fie îmbarcat, în final, la bordul MS Batory, să se alăture convoiului operaţiunii Peşte şi să ajungă în alt stat care o recunoaşte pe Regină ca suveran: Canada.

Ei bine, dacă aurul polonez a fost evacuat din calea invadatorilor cu atât de multe emoţii, oare nu-i mai bine ca România, oare un membru NATO de la marginea spaţiului aliat, ce poate fi oricând atacat, nu face bine să-şi ţină o parte importantă din rezerva de aur la Londra, singurul loc care a oferit siguranţă şi garanţii în timpul ultimul mare conflict armat? Oare mai au acum gură de deschis, cei care au criticat o asemenea iniţiativă?!

Mai ales că suntem păţiţi, tezaurul de peste 90 de tone de aur trimis la Moscova în timpul Primul Război Mondial a rămas sechestrat. După care, pe timpul ocupaţiei de facto a României stocul de aur s-a micşorat de la 242 de tone în 1944, la 46 în 1955. Ar fi ciudat ca periodic, când rezerva de aur administrată de banca centrală se reface să tot fie cedată în favoarea superputerii de la Răsărit.

De aceea, reiterez, e de bun simţ ca o bună parte a ei să rămână departe de zona de potenţial conflict. Aceasta este o atitudine responsabilă. Astfel au procedat băncile centrale în timpul operaţiunii Peşte, reuşind să gestioneze momentul mai bine decât conducătorii politici.

Şi apropo de aurul românesc "sechestrat". În decembrie 1916 premierul I.I.C. Brătianu i-a cerut lui Mauriciu Blank părerea în legătură cu trimiterea tezaurului românesc la Moscova. Bătrânul bancher i-a spus să nu facă asta sub nici o formă şi a susţinut că e mai sigur să-l trimită în Marea Britanie. La replica lui Brătianu că ar trebui plătită o primă de asigurare de 10 milioane lei aur, Blank a replicat:„Într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul ţării noastre nu este exagerată”.

Iată că am învaţat ceva din lecţiile istoriei!