Ce-ar fi să salvăm Planeta cu noi cu tot?

Premierul britanic demisionar Boris Johnson, cel care a predat puterea pe 6 septembrie, a spus că „există multe oportunități, care duc la dezastre, iar dezastrele pot duce la noi oportunități, inclusiv la oportunități pentru noi dezastre”. Oare a arătat el către pandemie, care a scos de la naftalină un clișeu motivațional și de marketing reciclat până la saturație în toate contextele imaginabile: "Această criză este și o oportunitate!"? Trebuie să atrag atenția că aceasta nu e decât varianta pozitivistă a unei exprimări mai degrabă cinice a lui Winston Churchill: "Never let a good crisis go to waste". Și care înseamnă, pe scurt, că în momentele de criză, generatoare de panică, oamenii sunt mult mai dispuși să accepte schimbări radicale (deopotrivă în bine și în rău) împachetate sub conceptul de "noua normalitate".

Ei bine, eu cred că acum trecem printr-o criză care poate fi ocazia de a reveni la o veche normalitate. Mă refer aici la actuala criză energetică, care a demonstrat pe viu cât de vulnerabilă este Europa din punct de vedere al aprovizionării cu curent electric după ce a descurajat masiv centralele de producție cu combustibili fosili, gaze naturale și cărbune, precum și industria gazelor ca atare, sub stindardul luptei împotriva schimbărilor climatice.

Revenirea economiilor după carantina cvasi-mondială a pus pe picior greșit toate sistemele energetice, pentru că e ușor să oprești, dar mult mai greu să repornești. Mai mult, s-a manifestat din plin principala vulnerabilitate a energiei regenerabile: intermitența și lipsa de predictibilitate a producției. Din această cauză, multe state au fost nevoite să își redeschidă centralele pe cărbune sau chiar pe combustibil petrolier, cu cele mai mari emisii de CO2, în pofida costurilor imense cu certificatele de carbon.

De aceea, la nivel înalt își face loc tot mai mult ideea că măcar ritmul renunțării la sursele fosile de energie ar trebui încetinit. Iar asta nu înseamnă "scepticism climatic", ci realism: o populație europeană ținută în frig și întuneric nu va mai susține nici un fel de Green Deal, compromițând complet tranziția energetică. Se vede acum că poziția Poloniei, de a ține cu dinții de centralele sale pe cărbune și de a amâna cât mai mult posibil renunțarea la ele, a fost cea rațională. Spre deosebire de noi, care ne-am asumat închiderea lor până în 2032, cu costuri imense.

O veste bună în acest context este că o altă idee proastă, cea a renunțării la energia nucleară (al cărei "pionier" a fost, în mod nefericit, Germania), pare să piardă tot mai mult teren și se înțelege tot mai bine că fără centrale atomice nu e posibilă nici decarbonarea economiei și nici asigurarea securității aprovizionării cu electricitate.