Dacă există vreo lecție de învățat pentru România din recenta criză Grexit – care e departe de a se fi încheiat și a deveni un A„greek”ment, în pofida acordului dintre Atena și creditori, anunțat recent – este aceea că nu trebuie câtuși de puțin să ne grăbim să aderăm la zona euro și că moneda unică nu trebuie adoptată cu orice preț cât mai repede.

Mai mult chiar, este recomandat un sănătos scepticism nu doar față de capacitatea economiei românești de a îndeplini criteriile de convergență, cât și față de proiectul euro ca atare. Asta pentru că tocmai ni s-a dovedit, a nu știu câta oară, că în politicieni nu se poate avea încredere, fie ei români sau europeni.

Știm deja de ceva timp cum a ajuns Grecia să fie acceptată în zona euro. Cu ajutorul unor inginerii financiare "complexe", ca să nu le spunem dubioase, constând în contracte swap încheiate cu Goldman Sachs, guvernul elen și-a redus "pe hârtie" gradul de îndatorare. Mai departe, au trimis la Bruxelles statistici pur și simplu mincinoase, care arătau că Grecia ar îndeplini criteriile de aderare.

Ca să fim cinstiți, Eurolandul, în frunte cu liderul de facto Germania, a fost mai mult decât fericit să primească Grecia în rândurile sale, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în cazul altor "verigi slabe" sudice, cum ar fi Spania sau Portugalia.

Țările cu economie puternică și monedă puternică, precum Germania, profitau de uniunea monetară ieftinindu-și exporturile comparativ cu statele cu monedă slabă. Acestea, la rândul lor, erau fericite că se pot împrumuta la costuri similare sau asemănătoare cu cele ale Germaniei.

Prin unificarea monetară, dobânzile în Grecia sau Spania s-au redus artificial. Asta a convenit și Germaniei: grecii și spaniolii se puteau împrumuta acum mai ușor pentru a cumpăra produse germane.

Pe scurt, moneda unică europeană a camuflat artificial dezechilibrele de dezvoltare, productivitate și eficiență dintre statele membre și absența convergenței reale. Iar aceste dezechilibre au răbufnit violent la suprafață în cazul Greciei. De aceea, grecii nu trebuie judecați.

Nu este cinstit să-i numim "leneși" sau "nesimțiți". N-au făcut decât să profite de stimulentele pe care chiar creatorii designului uniunii monetare le-au pus la dispoziție. Și mai ales de faptul că standardele de disciplină fiscală și financiară prevăzute de documentele fondatoare ale uniunii monetare nu au fost niciodată aplicate realmente.

Astfel, grecii s-au supraîmprumutat, au cheltuit fără măsură și au simulat creșterea economică sănătoasă cu ajutorul redistribuirii fiscale intracomunitare numite "fonduri europene". Statutul de membru al zonei euro nu le-a stimulat câtuși de puțin competitivitatea și eficiența, ba dimpotrivă.

S-au întrecut în investiții publice faraonice profund păguboase, precum cele prilejuite de Jocurile Olimpice din 2004, și au creat un sistem economic clientelar și suprareglementat, gândit în beneficiul unor minorități oligarhice organizate în caste. Nu e de mirare că grecul de rând evită cât poate plata taxelor și impozitelor. Cum să supraviețuiască altfel?

Câteva cuvinte despre Tsipras și Syriza. Dincolo de ideologia socialistă dovedit falimentară a actualilor conducători ai Greciei, singura modalitate în care ar fi onorat realmente votul popular câștigat atât la alegerile parlamentare, cât și la recentul referendum, ar fi fost să meargă până la capăt, să refuze programul de austeritate dorit de creditori și să părăsească zona euro. După un șoc inițial puternic, s-ar fi creat premisele reconstrucției economice a Greciei pe baze sănătoase. Nu prin socialismul Syriza, dar mișcarea de stânga ar fi meritat toate felicitările pentru curaj.

Recent anunțatul acord dintre Grecia și creditori dovedește însă că Tsipras și Syriza, ca toți politicienii, au jucat la două capete și au pierdut. Au vrut să fie și cu banii Troikăi în buzunar, și cu sufletul electoral-socialist-naționalist în rai.

Au organizat referendumul doar pentru a forța mâna creditorilor, punându-le în față spectrul unor pierderi masive ale băncilor lor în cazul unui Grexit. Dar Germania n-a marșat la cacealmaua grecească, iar acum Tsipras se întoarce de la Bruxelles cu un acord mult mai împovărător și mai umilitor decât cel respins de greci la referendum. Dacă însă premierul elen ar fi avut un plan minimal pe care să-l pună pe masa negocierilor, sub privirile îngăduitoare ale lui Hollande, Juncker și Draghi, situația ar fi arătat altfel. Nu i-ar fi permis Germaniei - care s-a simțit sfidată de referendum - să dea un exemplu pedepsind Grecia, ca să nu se mai gândească nimeni la ieșirea din zona euro

Concluzia este că nici un aranjament instituțional, politic și monetar internațional nu poate ține loc de reforme reale și de libertate economică. Mai degrabă decât să se închine la zona euro ca la sfintele moaște, România ar trebui să-și facă curățenie în propria ogradă economică, să stimuleze munca, economisirea, concurența și investițiile.  

• TVA, obsesia comisarilor

  < Prev
• Comunismul se construiește prin distrugerea economisirii

  Next >