Când politicienii atentează la independența băncilor centrale

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost cel care a pus la îndoială necesitatea unei bănci centrale independente, spunând că în cazul în care nu poate face față sarcinilor șefului Băncii Naționale a Turciei, Erdem Basci, va fi tras la răspundere.

În prezent, Basci nu mai conduce banca centrală, iar un procuror din Ankara l-a trimis în fața justiției pentru pagube materiale grave cauzate cetățenilor Turciei, ca urmare a unei politici de dobânzi eronate..

„În ciuda faptului că guvernul i-a cerut în mod repetat să reducă principalele rate ale dobânzilor, autoritatea monetară nu a răspuns la această cerere”, a precizat Erdogan.

Dar seria recentă de “atentate” la independența băncilor centrale nu a fost deschisă de Erdogan, a cărui țară se îndreaptă cu viteză către criză sub conduderea sa, ci primul “cartuș” l-a tras președinta Argentinei. Cristina Fernandez de Kirchner l-a demis la începutul anului 2010 pe șeful băncii centrale, Hernan Martin Redrado, după ce acesta a refuzat să elibereze 6,5 miliarde de dolari din rezerva valutară a Băncii Naționale pentru ca guvernul să plăteacă o datorie externă.

La ordinul lui Fernandez de Kirchner, Procurorul General a depus o plângere în justiție împotriva guvernatorului.

Și guvernatorul Băncii Ciprului, Panicos Demetriades, a fost îndepărtat de politicieni după criza din 2013, în cadrul unei campanii ce a fost perceput tot ca o lovitură dată independenței băncii centrale. Numit pentru o perioadă de cinci ani în mai 2012, Demetriades a demisionat în aprilie 2014. Actualmente profesor la Universitatea din Leicester, el a scris o carte în care a povestit cum a fost debarcat de politicieni.

De curând, președintele Kazahstanului a ordonat băncii centrale de la Astana să se concentreze pe promovarea creșterii economice, transmite Reuters.

Comentariile lui Nursultan Nazarbayev, făcute la o ședință de Guvern transmisă în direct pentru mass media, ar putea descuraja banca centrală în a pune în aplicare planurile sale de înăsprire a politicii monetare, după ce această a dat semnale că ar putea majora dobândă de politică monetară la viitoarea ședință a Consiliului de Administrație, de la 9,25%.

Obiectivul primordial al politicii monetare a băncii centrale este stabilitatea prețurilor. Banca raportează președintelui, însă în limitele autorității date de legislație, și este independentă în activitatea să, potrivit prezentării de pe site-ul propriu.

Nazarbayev a afirmat că ponderea creditării în PIB este prea mică, ceea ce înseamnă că economia kazahă duce lipsă de investiții.

"Banca centrală trebuie să fie activă și să promoveze creșterea economică înainte de toate", a spus președintele, cerând o mai strânsă coordonare între banca centrală și Guvern.

Nazarbayev a ordonat Executivului și băncii centrale să asigure o creștere economică de 5% anul acesta, în creștere față de cea de anul trecut, estimată la 4,1%.

Președintele Kazahtanului a mai transmis băncii centrale să efectueze o analiză a calității activelor băncilor locale și să facă "curățenie" în sectorul bancar, alături de Guvern.

Încheiem ciclul de agresiuni cu președintele Donald Trump, care a acuzat la începutul anului Federal Reserve că reprezintă singura problemă a economiei, după ce Fed a majorat referința și a revizuit în jos proiecțiile de creștere economică.

"Singura problemă a economiei noastre este Fed. Ei n-au simțul pieței, nu prea înțeleg războaiele comerciale", a scris Trump pe Twitter. El a comparat Rezerva Federală cu un jucător de golf căruia îi lipsește "simțul" găurii.

Trump i-a cerut noului președintelui Fed, Jerome Powell, să nu crească dobânda-cheie dar acesta nu a ținut cont de sugestie. După această decizie CNN și Bloomberg au dezvăluit că Trump ar intenționa să-l demită pe Powell, deși chiar el l-a desemnat recent.

Ne-am obișnuit ca politicienii să încerce să-și întrețină populismul presând băncile centrale să dea drumul la tiparnița de bani, dar parcă a merge până acolo încât a-i da în judecată pe guvernatori pentru că sunt persoane responsabile și refuză să genereze inflație ca în timpul Republicii de la Weimar e prea de tot.

Și ceea ce mai surprinde este faptul că guvernatorii de bănci naționale sunt tratați altfel decât politicienii. Adică, pe când bancherilor centrali li se instrumentează procese pe motiv că politicile monetare nu satisfac obiectivele guvernamentale, oamenii politici nu compar în fața justiției ca urmare a faptului că implementează politici fiscale și de venituri ce fac ca economiile să se confrunte cu situații de criză sau pentru că refuză să elaboreze politici structurale.

Iar lipsa de decizie în ceea ce privește restructurarea ori politicile fiscale defectuoase sunt mai dăunătoare, fiindcă ele acționează pe termen mediu și lung, pe când politicile monetare constituție un instrument de reglaj fin, indicat pe termen scurt.