De ce e nevoie de o reconciliere între statistică şi realitate?

Am scris de curând un nou articol marginalizat, numit „Tiparniţa de milionari”,  în care observam că de la 0,013% din populaţia Statelor Unite, în 1900, ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5%.  Adică, după renunțarea la etalonul aur și, în general, la orice formă de disciplină monetară, numărul milionarilor s-a mărit de peste 400 de ori, iar populaţia a crescut doar de 4 ori.

Sunt de acord însă că etalonul aur nu se mai reîntoarce vreodată şi atunci întrebarea este câţi din cei 1,5% desfăşoară activităţi cu rol social, precum cei 0,013% dinainte? Sau, altfel spus, câţi milionari au legătură cu marketingul şi câţi cu activităţi ce permit societăţii un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viaţă? Sau câţi întăresc diviziunea muncii ca să-şi multiplice baza de clienţi în vederea un câştiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce şi rolul social nu se găseşte în conexiune cu capitalismul adevărat - cu diviziunea muncii şi circulaţia elitelor - are loc  o estorcare de fonduri de la populaţie în vederea menţinerii unor false elite.

Or, e nevoie de elite autentice cu scopul de a realiza saltul, de a genera cu ajutorul creativității ofertă, și nu clișee corporatiste via marketing. Pentru că dacă nu se va obține suportul tehnologic dorit se va trece la reprimarea brutală a cererii. Cu alte cuvinte, dacă nu merge cu creativitate, care să permită susținerea omenirii, la cât a ajuns ea în prezent numeric, se va trece la extincție, ce echivalează, de regulă, cu purtarea de războaie.

Discutam însă de standard de viaţă, ocazie cu care merită să remarc faptul că o populaţie în creştere la nivel global se găseşte - în lipsa barierelor investiţionale - într-o relaţie directă cu scumpirea locuinţelor, în situaţia unui apetit mai mare pentru imobile. De aceea e necesar ca majorarea din real estate să fie compensată de ieftinirea bunurilor de larg consum şi de folosinţă îndelungată ca să se menţină standardul de viaţă.

E greu de zis dacă se va ajunge la asta, dar e bine de văzut cum stăm. Motiv pentrun care n-ar mai trebui să ne prevalăm de ideea că imobilele au funcţie duală de cheltuială şi de investiţie, şi să fie incluse în coşul de consum, pe baza căruia se determină inflaţia, mai ales în ţări ca România în care 90% sunt proprietarii caselor în care locuiesc.

În coş apar, e drept, chiriile, prilej cu care merită menţionat că sunt puţine locuinţe de închiriat şi ponderea chiriilor e redusă în coş fiindcă bunicii, părinţii şi copiii împart acelaşi spaţiu deţinut de primii.

Cu siguranţă însă nu apar în coş cheltuielile cu amortizarea locuinţei achiziţionate sau cu ratele de credit ipotecar. Acestea sunt importante ca să dea informaţii privind standardul de viaţă şi inflaţia, pentru că indicatorii statistici contează atât timp cât reflectă cu acurateţe realitatea şi nu când sunt utilizaţi ca să se mai bifeze încă un “succes” politic.

Această perspectivă explică de ce tinerii îşi doresc salarii mai mari decât sunt dispuşi să le dea patronii. Tocmai pentru că angajatorii îşi fac calcule pornind de la datele statistice, iar angajaţii de la ceea ce simt.  Se pare că o  reconciliere între statistică şi realitate este un deziderat imperios pentru ca salariaţii şi antreprenorii să plece de la aceeaşi bază de calcul.

 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review