Kuhn vs Popper: Cum gestionăm paradigmele

Stephen Hawking a fost un fizician de geniu. Reafirm și eu asta, alăturându-mă corului de ignoranți în ale fizicii care au mai citit pe ici, pe colo, din lucrările sale mai accesibile (și care tocmai de aceea au devenit best-seller-uri) și s-au lăsat vrăjiți de fascinația și chiar obsesia mass media pentru personalitatea sa.

Dar dat fiind că unul dintre blestemele contemporaneității este hiperspecializarea, Hawking a suferit la capitolul filosofie. Spre deosebire, de exemplu, de oamenii de știință ai Renașterii și Iluminismului, el nu a acordat prea mare atenție bazei neștiute metafizice a oricărui demers pretins pozitivist. Tocmai de aceea a trăit și a murit cu impresia sinceră că a demonstrat în mod pozitiv inexistența lui Dumnezeu, semn de carențe atât epistemologice (să ne amintim doar de Numenul kantian), cât și teologice. 

De aceea, în ziua de azi, când știința trăiește mai mult ca niciodată cu senzația că s-a eliberat complet și irevocabil de metafizică, e bine să ne amintim de cei doi gânditori care au exprimat cel mai bine cât este de important ca știința să-și pună permanent în discuție și sub lupă propriile  fundamente și prezumții pentru a nu cădea în capcana iluziilor. Este vorba despre Karl Popper și Thomas Kuhn. Abordări diferite, interconflictuale chiar, pe alocuri, însă în egală măsură vitale.

Popper a construit un standard extrem de exigent al rigorii științifice. Conform lui, știința trebuie să-și întrețină o permanentă stare de neîncredere în propriile rezultate și concluzii. Trebuie luptat cu tendința subiectivă naturală de a privilegia acele date empirice care tind să sprijine teoria pe care încercăm să o probăm. Dimpotrivă, trebuie să săpăm în permanență după acele experimente și fapte de natură să ne contrazică teoriile. Testare permanentă prin falsificare. În acest fel, teoriile se întăresc adaptându-se la fapte și devin progresiv tot mai capabile să revele adevărul (cu a mic). Un soi de darwinism al teoriilor: vor supraviețui doar cele mai bine adaptate.

De cealaltă parte, marele merit al lui Kuhn a fost, este și va rămâne dezvăluirea armăturilor filosofice ascunse în fundația oricărui demers științific cu pretenții pozitiv-obiective. Spre deosebire de Popper, el vrea să direcționeze atenția oamenilor de știință nu spre multitudinea de fapte empirice care pot falsifica o teorie, ci spre asumțiile metafizice nemărturisite ce stau la temelia însăși a metodei științifice. Acestea formează așa-numitele paradigme, adevărate "bule" mentale colective istorice care formează și direcționează în secret teoriile științifice.

O posibilă sinteză a pozițiilor adoptate de cei doi ar fi să înțelegem faptul că ne aflăm de fiecare dată în interiorul unei paradigme particulare, cu limitările și particularitățile ei inerente, astfel încât să fim conștienți tot timpul de riscul de a ne rătăci și de a ne îndepărta de realitate din pricina propriilor predispoziții neasumate ale minții noastre, dar, în același timp, să ne străduim să ne îmbunătățim în permanență paradigma, prin testare și falsificare, încercând totodată să dezvoltăm paradigme alternative. 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review