Educația, serviciul de stat care îți oferă doar dreptul de a tăcea din gură

A făcut recent ceva vâlvă în presă o informație de la INS potrivit căreia, în trimestrul III al anului trecut, românii au cheltuit în medie pe educație doar un procent infim, de 0,2% din totalul cheltuielilor lor de consum, respectiv cam 3,48 lei pe lună. Deși corect ar fi fost, după mine, ca principala știre să fie aceea că cheltuiala medie cu taxele, impozitele și contribuțiile impuse de stat a fost, în perioada respectivă, de 1.222 lei pe lună.

Asta pentru că grosul cheltuielilor pe educație în România nu e reprezentat de banii scoși din buzunar la propriu de părinți, în mod voluntar, ci de sumele care li se rețin sub formă de taxe și care sunt direcționate către finanțarea învățământului de stat. Iar de banii ăștia nici măcar nu-și pot alege școala la care să-și trimită copiii, ba mai sunt și blamați că își fac vize de flotant în alte cartiere, în căutarea unor școli mai bune. Ce să mai vorbim despre programa școlară obligatorie și imuabilă.

Avem de a face aici cu o lipsă totală de transparență a bugetării pe relația sursă-destinație. Precum la taxa de drum și la alte fonduri speciale, nu e clar deloc dacă sumele de bani X, prelevate sub formă de impunere fiscală, merg sau nu exclusiv către scopul Y, așa cum se pretinde. Mai degrabă nu. Dimpotrivă, părinții ar trebui să aibă dreptul de a direcționa banii din impozitele proprii către acele unități de învățământ pe care le consideră cele mai bune.

Iar asta nu ar reprezenta decât un act de minimă decență. Pentru că dacă vorbim despre libertatea de a opta, nu putem să nu ne referim la opțiunea homeschooling, care de facto e interzisă în România. Ba mai mult, se încearcă să se acrediteze ideea (falsă) că educația acasă ar crea indivizi antisociali, ba chiar fanatici religioși, dându-se exemple tendențios selectate din SUA și alte țări. Ironia e că mulți părinți români și-au pus problema homeschooling-ului tocmai din cauza orei de religie.

Dar să nu ne facem speranțe cum că sistemul de stat ar avea intenția de a încuraja libertatea de opțiune a părinților. Mai bine am observa că o serie de “drepturi”, printre care și cel de a conduce mașina e condiționat de absolvirea unui număr de clase. Nu se discută de necesitatea de a avea un nivel minim de educație, pentru a te comporta civilizat în trafic, ci să ai o hârtie la mână. Adică, persoanele bine educate, care au învățat acasă, de unde au și cei 7 ani de bună creștere, n-au voie să obțină permis de conducere. Acesta se acordă doar celor au “beneficiat” de instituționalizarea relației părinte copil și au fost conștientizați - vorba europeană - că “tax builds my future”.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review