Şi Mefisto a avut ideea să inunde piaţa cu bani ca să crească consumul

În sectorul bugetar lucrau, în ianuarie 2015, 1,18 milioane de persoane. Între timp numărul s-a mărit la 1,22 milioane şi nu doar că sunt mai mulţi au şi salarii mai mari. În aşa fel încât - aşa cum am spus că se va întâmpla când am vorbit de invertirea efectului Balassa - Samuleson - toţi românii îşi doresc să lucreze în sectorul neproductiv, la stat!

Iar aici, la nivelul salariilor din zona non-tradable majorate apare o problemă. Fără a fi capabil să genereze sporuri de productivitate, care să se coreleze cu avansul remuneraţiilor, guvernul erodează venitul disponibil. Paradoxal, creşterea economică secătuieşte ţara în loc să inducă prosperitate.

Da, dar pe lângă salariaţii statului în companii mai lucrează un soi de bugetari pe care acestea nu-şi propun să-i concedieze, dimpotrivă le măresc lefurile. De ce? Fiindcă firmele îi consideră importanţi pe cei care le mijlocesc relaţia cu statul: contabili, inspectori de resurse umane, jurişti etc.

Deci "bugetarii" din privat, care le permit agenţilor economici să răzbată printr-un mediu economic ostil ocupă o poziţie privilegiată. Dacă mai punem la socoteală pensionarii şi copiii este posibil să tragem concluzia că un procent de 10% din populaţie - angajaţii direct productivi, furnizorii neţi de impozite şi contribuţii - hrăneşte restul.

Iată o situaţie care nu prea se potriveşte cu ceea ce se vedea în perioada interbelică. Atunci, în cadrul companiilor, personalul administrativ şi tehnic reprezenta o zecime.

Dar tocmai din cauza acestei ponderi, a celei actuale nu interbelice, românii pe care se sprijină ceilalţi, când au ocazia, fug mâncând pământul. Poţi da de ei în locurile cele mai îndepărtate ale lumii, în insulele cele mai izolate, atât de ostil e mediul economic de la noi. Şi asta cu menţiunea că au ajuns să ne părăsească până şi tinerii neformaţi, încă de pe băncile şcolii.

În fine, cele spuse până acum le-am mai expus sub o formă sau alta. Ceea ce se poate adăuga este că majorarea lefurilor bugetarilor trage în sus preţul forţei de muncă slab calificate. Adică în situaţia în care creşterea remuneraţiilor determină scumpirea bunurilor de bază, asistăm nu doar la inflatarea preţului mărfurilor, ci şi al serviciilor, în contextul în care oricum numărul celor ce le prestează scade, pe seama emigraţiei.

Venitul instalatorului se apropie de cel al profesorului, fiindcă interesul nu e concentrat pe partea de educaţie. Ba chiar şi cei ce beneficiază de calificări înalte se “recalifică” în zonele joase, fără a fi toţi istorici şi geografi.  

Suntem într-o secvenţă similară cu cea din zona euro când Banca Centrală Europeană a inundat piaţa cu bani (quantitative easing – QE). Pentru că aruncatul cu bani din elicopter (helicopter money) şi stimularea consumului se pot realiza şi prin intermediul măririi venitului minim garantat, a salariilor controlate de stat, cu riscul inducerii de deficite, în măsura în care veniturile nu avansează în pas cu productivitatea. Spun productivitate, şi nu competitivitate, pentru că măririle salariale nu se rezumă la zona tradable, dimpotrivă non-tradable-ul creează problemele.

Din păcate, o creştere economică bazată pe avansul salariilor, subsecventă QE, ce trimite lichiditatea în viitor, deoarece e asociată cu scăderi de productivitate, va fi din ce în ce mai redusă şi se va dovedi un fenomen necontrolabil. Nu ştii la ce să te aştepţi când alocarea resurselor e făcută defectuos. Deficitele îţi vor majora la un moment dat dobânzile, dar atunci vor fi alţii la putere, ceea ce înseamnă că acum se aplică zicerea: După noi potopul!

Dar n-aş vrea să închei aşa, ci să aduc aminte că în drama lui Goethe, Faust, când trezorierul îi spune împăratului că “lăzile cu bani sunt goale”, Mefisto vine cu „găselniţa” transformării hârtiei în bani. Suveranul zice “nu avem bani, faceţi ce a spus”, semnează bancnotele şi provoacă o explozie a consumului, “jumătate din popor fiind obsedat să mănânce bine / cealaltă jumătate să se îmbrace bine”. După care oamenii îşi dau seama că bancnotele sunt acoperite doar de promisiunea aurului care încă nu s-a extras din mine.

Ceea ce nu realizează politicienii este că oamenii nu pot fi minţiţi pe termen lung. Dacă sunt puşi să aleagă între a-şi petrece o noapte cu o divă din spaţiul media pe care o văd prin preajma emisiunilor de „recoltare” a talentelor sau să aplice o corecţie drastică unui politician, mă tem că vor opta pentru a doua variantă. 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review