Idei fiscale: de la taxa pe ferestre, pălărie, mănuși, pudră și parfum, la cea pe scaun

Regele William al III-lea a decis să taxeze ferestrele pentru că cei ce dețineau averi să nu se mai poată eschiva de la plata impozitelor.

Toate casele plăteau o taxa fixă de 6 şilingi pe an, iar cele cu 7 sau mai multe ferestre achitau o sumă suplimentară, proporțională cu numărul ferestrelor (vezi foto, fix 6 ferestre).

De aceea mai observăm în Regatul Unit, până în zilele noastre, locuințe care au ferestrele zidite. În felul acesta se evita plata taxei suplimentare pentru numărul „excedentar” de ferestre.

Dar după ce li s-a impozitat britanicilor numărul de ferestre s-a trecut la taxa pe pălărie. Acoperământul arăta statutul social şi impunerea a fost aplicată între 1784 și 1811.

Se presupunea că bogații au un număr mare de pălării scumpe, în timp ce săracii dețineau o pălărie ieftină sau deloc.

Pentru pălării sub patru șilingi, se plătea o taxă de trei pence. Pentru pălării ce costau între patru și șapte șilingi - șase pence și un șiling pentru cele între 7 și 12 șilingi. Pentru pălării scumpe de peste 12 silingi, taxa era de doi silingi. S-au dat amenzi mari purtătorilor de pălărie care nu plăteau taxa și riscau pedeapsa cu moartea cei ce falsificau timbrele de venituri din taxă.

Trecând în revistă celelalte impozite “domestice”, taxa pe fereastră a fost impusă în 1697 și scoasă abia în 1851. Alte impozite similare au fost cele pentru pentru jocul cu zaruri (1711-1862), impozitul pe almanah (1711-1834), pe tapet (1712-1836) ), pe cărămidă (1784-1850), pentru mănuși (1785-1894), pudră (1786-1869) și parfum (1786-1800).

Apropo de ultimul, în plin elan al taxării “Beau” Brummell impune stilul dandy. Un dandy e o persoană ce acordă o importanţă felul cum se îmbracă şi limbajului. Încearcă să-i imite pe aristocraţi ca stil de viaţă, chiar dacă provine din middle class.

zzzzbru

“Beau” Brummell "inventatorul" costumului

Brummell nu era aristocrat şi măreţia lui era "bazată pe nimic", după cum observă J.A. Barbey d'Aurevilly în 1845. Niciodată neprudat sau neparfumat, îmbăiat şi bărbierit impecabil şi îmbrăcat într-o haină de un albastru întunecat, era întotdeauna perfect periat, perfect echipat, având o lenjerie foarte bine scrobită, spălată proaspăt şi cu o cravată înnodată elaborat, notează wikipedia.

După ce premierul Pitt a impus taxa pe pudra de păr pentru a ajuta la plăţile războiul împotriva Franţei şi pentru a descuraja folosirea făinii, Brummell a abandonat purtarea perucii şi şi-a tăiat părul în stil roman, "à la Brutus". Mai mult, el a condus tranziţia de la pantalonii până la genunchi la cei lungi.

Un reprezentant al dandismul, Byron (ca şi Oscar Wilde, de altfel) a ajutat la reintroducerea "cămăşii poetului" cu mâneci-dantelate şi pieptar-dantelat. În acest spirit, el a avut un portret pictat în costum albanez.

Dar mai bine revenim la impozitarea numărului de ferestre pentru a menţiona că aceasta şi-a găsit corespondenţa în epoca modernă în taxa pe scaun, introdusă de Decebal Traian Remeş.

În fine, dacă o taxă idioată introdusă în secolul XVII a durat 150 de ani, acum, la actualul nivel de educaţie, dacă continuă apariţia unor astfel de impuneri, care ar trebui să fie reacţia, să nu le acceptăm sau să le tolerăm o perioadă mai scurtă? Pentru cine nu găseşte răspunsul să caute pe google de pe smartphone. Asta cu menţiunea că aceia care utilizează instagram-facebook-tiktok nu vor putea fi lămuriţi în legătură cu această chestiune.